Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a reacţionat ironic, marţi seară, pe Facebook, după ce preşedintele Klaus Iohannis a întrebat Guvernul dacă Guvernul mai are bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului. "Păi cine a promulgat Legea Bugetului de Stat acum câteva luni?", a scris ministrul Muncii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Păi cine a promulgat Legea Bugetului de Stat acum câteva luni? Nu mai ştie ce a semnat?", este mesajul postat pe Facebook de către ministrul Muncii.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut marţi seară o declaraţie de presă pe tema absorbţiei fondurilor europene şi a Pilonului II de pensii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a spus că, în ceea ce priveşte Pilonul II, este o "harababură totală", cei de la PSD contrazicându-se între ei.

"Din păcate, până şi cei de la PSD se contrazic între ei. Ba se suspendă, ba nu se supendă, ba este un proiect asumat, ba nu a fost asumat. O harababură totală. Lumea îşi pune întrebarea: De ce s-a creat această incertitudine din partea PSD? Ce urmăresc? Nu s-au înţeles între ei? Greu de crezut. Alţii se întreabă dacă aceşti bani vor fi folosiţi în altă parte. Nu ştiu, dar ei trebuie să ne dea un răspuns”, a declarat şeful statului.

Preşedintele a spus că Executivul şi PSD trebuie să răspundă clar la două întrebări: ce se va întâmpla cu Pilonul II şi dacă mai sunt bani pentru pensii şi salarii: "În acest sens, cred că Guvernul şi PSD trebuie să răspundă public, clar, documentat, la două întrebări. Una: ce aveţi de gând cu Pilonul II de pensii? Clar, răspicat, cu argumente. Întrebarea a doua pentru Guvern este umătoarea: mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului?”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.