Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a dispus un control la Baia Mare, după ce, în timpul unei vizite în oraş, i s-au semnalat probleme din cauza gestionării deşeurilor în zona platformei industriale Agecom. O vizită la faţa locului a arătat că problemele semnalate se confirmă.
"Când oamenii semnalează probleme de mediu, autorităţile trebuie să reacţioneze! În timpul vizitei de lucru din Baia Mare, mai mulţi cetăţeni mi-au semnalat problemele cu care se confruntă din cauza gestionării deşeurilor în zona platformei industriale Agecom. Am decis să mergem imediat la faţa locului, unde am constatat probleme privind depozitarea deşeurilor şi am solicitat intervenţia de urgenţă a Gărzii Naţionale de Mediu", anunţă, sâmbătă, Natalia Intotero, într-un mesaj pe Facebook.
Aceasta precizează că verificările au început pe loc.
"Am cerut un control riguros, inclusiv asupra măsurilor dispuse la verificările anterioare. Rezultatele vor fi făcute publice, iar aplicarea măsurilor necesare va fi urmărită îndeaproape. Îi mulţumesc colegului meu, Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru promptitudinea cu care răspunde problemelor semnalate de cetăţeni şi pentru implicarea în soluţionarea acestora", a mai transmis ministrul Mediului.
Aceasta precizează că protejarea mediului şi sănătatea cetăţenilor nu sunt negociabile.
"Oriunde există probleme, trebuie să existe şi reacţii ferme din partea autorităţilor!", afirmă Intotero.



























