Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a primit-o joi, pe ambasadorul Republicii Finlanda în România, Marjut Akola, în vizită de rămas-bun. Ministrul Luminiţa Odobescu a evocat în întâlnire susţinerea activă a României pentru aderarea Finlandei la NATO, o decizie care a reprezentat un moment istoric pentru Finlanda şi o contribuţie importantă la securitatea euroatlantică. La finalul întrevederii, şeful diplomaţiei române a înmânat ambasadorului finlandez Ordinul Naţional „Pentru Merit" în grad de Mare Cruce conferit de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în semn de apreciere pentru eforturile susţinute şi angajamentul remarcabil în sprijinirea, pe durata mandatului său în România, a promovării şi dezvoltării relaţiilor româno-finlandeze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit MAE, întrevederea a prilejuit o evaluare a stadiului relaţiilor bilaterale, precum şi a cooperării la nivelul UE. În acest sens, şefa diplomaţiei române a apreciat contribuţia ambasadorului Marjut Akola la impulsionarea relaţiilor bilaterale, atât pe palier politic, cât şi economic, precum şi din perspectiva unei cât mai bune coordonări pe dosarele de interes comun la nivel european. ”Cei doi interlocutori au subliniat interesul pentru consolidarea în continuare a dialogului politic, prin menţinerea unui nivel ridicat al contactelor politico-diplomatice între România şi Finlanda, în linie cu priorităţile de pe agenda comună de cooperare la nivel guvernamental, parlamentar şi sectorial. Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a evidenţiat, în acest context, cooperarea româno-finlandeză foarte bună la nivelul UE, în special în contextul succesiunii Preşedinţiei române, respectiv finlandeze, la nivelul Consiliului Uniunii Europene pe parcursul anului 2019. La rândul său, ambasadorul Marjut Akola a reiterat sprijinul Finlandei pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a precizat ministerul. În acelaşi registru, ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a evocat susţinerea activă a României pentru aderarea Finlandei la NATO, o decizie care a reprezentat un moment istoric pentru Finlanda şi o contribuţie importantă la securitatea euroatlantică, mai menţionează MAE. ”Oficialul român a evocat, totodată, rolul important al ambasadorului Marjut Akola în creşterea profilului problematicii Mării Negre şi a rolului Republicii Moldova, cu precădere în contextul actual complex de securitate”, precizează comunicatul. La finalul întrevederii, şeful diplomaţiei române a înmânat ambasadorului finlandez Ordinul Naţional „Pentru Merit" în grad de Mare Cruce conferit de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în semn de apreciere pentru eforturile susţinute şi angajamentul remarcabil în sprijinirea, pe durata mandatului său în România, a promovării şi dezvoltării relaţiilor româno-finlandeze. Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a adresat mulţumiri ambasadorului Marjut Akola pentru întreaga sa activitate în România şi i-a urat succes în activitatea viitoare.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.