Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre şedinţa coaliţiei în care s-a discutat despre decizia pe energie, că pentru UDMR era important ca pe partea de consumatori casnici, persoane fizice, acele limite de compensare să rămână în vigoare, iar acest lucru s-a obţinut şi toţi din coaliţie sunt aliniaţi în această privinţă.
”Pentru noi era important ca pe partea de consumatori casnici, persoane fizice, acele limite de compensare să rămână în vigoare, acest lucru s-a obţinut şi toţi din coaliţie suntem aliniaţi”, a spus ministrul Dezvoltării.
El a precizat că, din punct de vedere tehnic, rămâne ca aceste decizii să fie aşezate într-un act normativ pentru a fi aplicate, prin legea bugetului de stat, sau de la 1 ianuarie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Guvernul e decis ca cei vulnerabili să beneficieze de acele limite sub care preţul este compensat, unde preţul este mai suportabil”, a mai spus Cseke Attila, precizând că este un mecanism nou, mai simplu, ca să putem să reuşim să depăşim această iarnă.
Liderii coaliţiei de guvernare au ajuns la un consens, miercuri, în ceea ce priveşte plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, au precizat surse politice, pentru News.ro.
Conform surselor politice, pragurile pentru consumatorii casnici vor rămâne neschimbate şi anume 0,68 lei/kWh şi 0,80 lei/kWh.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.