Ministrul Cercetării, Digitalizarii şi Inovării, Bogdan Ivan, a anunţat miercuri, că România este într-un stadiu foarte avansat cu implementarea proiectului de cloud guvernamental, care în februarie va fi pus în licitaţie publică şi a afirmat că ţara noastră va avea apoi unul dintre cele mai moderne sisteme informatice din lume.
“Suntem deja într-un stadiu foarte avansat cu implementarea proiectului de cloud guvernamental, care în luna februarie va fi pus în licitaţie publică în urma negocierii pe care am purtat-o cu cei din Comisia Europeană şi vom avea parte de unul dintre cele mai moderne sisteme informatice din lume, care trebuiau să fie aplicate începând cu anul 2026 şi vor începe să fie funcţionale cu anul 2024. E un foarte mare plus, ţinând cont tocmai de aceste riscuri şi vulnerabilităţi pe care le putem avea în contextul schimbării în care trăim şi avansului noilor tehnologii”, a afirmat Bogdan Ivan, la finalul şedinţei de Guvern.
El a fost întrebat cât de sigur este acest cloud guvernamental, având în vedere atacul hackerilor de la Camera Deputaţilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Cloudul guvernamental este prevăzut să fie unul dintre cele mai sigure sisteme informatice din lume în contextul în care va avea o tehnologie de ultimă generaţie şi ce e cel mai important că în contextul acestui proiect de cloud guvernamental avem prinse inclusiv actualizările, anuale sau de ori de câte ori apar noi tehnologii, inclusiv în zona securităţii cibernetice, pentru următorii ani de zile. Adică vom avea asigurate datele şi pentru următorii ani, prin acest proiect de cloud guvernamental. Iar punctual vorbind pe speţa pe care m-aţi întrebat, este evident că unul din cele 25.000 de atacuri cibernetice a avut succes. De această dată”, a transmis ministrul Cercetării, Digitalizării şi Inovării.
El a mai mai afirmat că investiţia în această infrastructură informatică a statului român reprezintă o prioritate zero.
“Lumea s-a schimbat cu o viteză ameţitoare în ultimii ani şi atunci când vorbim despre securitatea datelor, despre securitatea cibernetică, nu mai avem graniţe. Pentru că internetul nu are graniţe şi, din acest punct de vedere, investiţia în toată această infrastructură informatică a statului român e o prioritate zero”, a declarat Bogdan Ivan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.