Ministrul de Interne Carmen Dan şi comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române Cătălin Paraschiv au fost audiaţi marţi în Comisia pentru drepturile omului în legătură cu violenţele din 10 august. Carmen Dan a spus, la audierea din comisie, că ancheta internă declanşată la nivelul Jandarmeriei după protestul din Piaţa Victoriei a fost suspendată imediat după începerea cercetărilor de către Parchetul General. Ea a susţinut că şi-ar fi dorit ca discuţiile din comisie să fie echidistante şi să fie abordate şi din perspectiva jandarmilor loviţi de protestatari cu pietre, sticle şi garduri. La finalul audierilor, care au durat aproximativ o oră, Dan a spus că toată lumea trebuie să înţeleagă şi să admită că sunt rigori impuse de ancheta Parchetului şi că le-a transmis parlamentarilor din comisie că nu ea este cea care trebuie să stabilească vinovaţii. La rândul său, Cătălin Paraschiv a spus că jandarmii pe care i-a coordonat au încercat să fie "cât mai puţin violenţi” şi să adopte o tehnică militară care să le permită să ţină la distanţă oamenii de clădirea Guvernului fără să folosească echipamentele din dotare, pe care însă legea le permite să le folosească în astfel de situaţii cum a fost cea de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei: Am încercat să fim cât mai puţin violenţi şi să ţinem la distanţă oamenii fără a folosi anumite elemente pe care legea ne dădea voie să le folosim

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Eu am avut un rol numai după o anumită oră. (...) Am încercat să fim cât mai puţin violenţi şi să adoptăm tehnica militară care să ne permită să ţinem la distanţă oamenii fără a folosi anumite elemente pe care legea ne dădea voie să le folosim. Asta vă pot garanta”, a declarat Cătălin Paraschiv în Comisia pentru apărarea drepturilor omului din Parlament, unde a fost audiat, alături de ministrul de Interne Carmen Dan, în legătură cu violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Întrebat de un membru al Comisie ce măsuri a luat la miting pentru ca drepturile oamenilor care protestau paşnic să nu fie încălcate, comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei a explicat că pe imaginile depuse la dosarul cauzei de către structura pe care o conduce se vede clar că oamenii paşnici au fost protejaţi şi că forţele de ordine nu au fost violente cu ei.

"Printre materialele filmate depuse la dosarul cauzei de către Brigada Specială sunt şi aproape trei ore de înregistrări, iar acolo se văd clar oameni paşnici care au fost protejaţi, fără să se întreprindă violenţe asupra lor. Mă refer strict la bucata pe care am coordonat-o eu. Am astfel de filmări depuse la dosarul cauzei”, a spus Paraschiv.

Întrebat despre situaţia turiştilor israelieni, care au fost scoşi de jandarmi dintr-un taxi din zona Pieţei şi bătuţi, Paraschiv a spus că nu cunoaşte acest caz, pentru că nu s-a aflat acolo.

"Nu ştiu, nu pot să vorbesc, pentru că mă aflam la un kilometru de taxiul turiştilor israelieni. Probabil că nu am fost destul de clar: nu toţi jandarmii din Piaţa Victoriei mi-au fost subordonaţi mie. Îmi asum doar faptele jandarmilor mei, din Brigada Specială”, a spus şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei.

Carmen Dan, în Parlament: Mi s-ar fi părut indicat să analizăm şi acele imagini în care jandarmii erau loviţi cu pietre, iar abordarea să fie echidistantă. Săftoiu (PNL): Rar v-am auzit să spuneţi că protestatarii paşnici au fost bătuţi degeaba

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a spus, în încheierea audierii din Comisia pentru drepturile omului din Parlament, că şi-ar fi dorit ca discuţiile să fie echidistante şi să fie abordate şi din perspectiva jandarmilor loviţi de protestatari cu pietre, sticle şi garduri. Deputatul PNL Adriana Săftoiu i-a reproşat ministrului că vorbeşte doar despre modul în care au fost trataţi jandarmii la protest, nu şi despre protestatarii paşnici care au fost loviţi de forţele de ordine fără motiv. Când Carmen Dan i-a răspuns că nicio instituţie nu s-a pronunţat încă asupra faptului că la miting au fost încălcate drepturile omului, deputatul PNL i-a replicat că nu este nevoie ca o instituţie să spună asta pentru a şti, din imaginile de la protest, că unii oameni au suferit din pricina violenţelor jandarmilor.

"Şi ca ministru, şi ca om, mi s-ar fi părut indicat ca în această Comisie să analizăm problematica din dublă perspectivă şi poate că ar fi fost bine ca acele imagini să conţină şi pasajele în care jandarmii erau loviţi cu pietre, cu balize sau cu garduri. Cu tristeţe constat că jandarmii nu fac subiectul acestei comisii. Din această perspectivă, consider că abordarea ar fi trebuit să fie echidistantă şi echilibrată. Pentru violenţele din piaţă, pentru momentele în care jandarmii şi-au depăşit atribuţiile, instanţa va decide. Eu sunt convinsă că vor suporta rigorile legii, de aceea mi s-ar fi părut corect să avem această abordare echilibrată”, a declarat Carmen Dan în Comisia pentru drepturile omului din Parlament, unde a fost audiată, alături de comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv, cu privire la violenţele din 10 august.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu i-a reproşat că vorbeşte doar despre jandarmii care au fost loviţi de protestatarii violenţi, însă nu comentează şi faptul că forţele de ordine au lovit protestatarii paşnici.

"(...) Am constatat că dumneavoastră aţi vrut să accentuaţi mai mult cât de rău au dus-o jandarmii în Piaţa Victoriei şi foarte rar v-am auzit să spuneţi la fel de accentuat că oamenii aceia au fost bătuţi fără să dea nicio dovadă de violenţă. Iar despre aceşti oameni aţi vorbit foarte puţin. Eu chiar cred că într-o ţară în care drepturile omului nu sunt respectate în primul rând de instituţiile statului, de noi ca Parlament, de dumneavoastră ca şi Guvern, de domnul Paraschiv ca reprezentant al Jandarmeriei, ţara aia este în pericol”, a spus Adriana Săftoiu.

Carmen Dan i-a atras atenţia că spune cu prea multă uşurinţă că drepturile oamenilor nu au fost respectate, în condiţiile în care nicio instituţie nu s-a pronunţat încă în acest sens.

"Îmi spuneţi că trebuie să vină o instituţie să îmi spună că un om a fost lovit cu un baston degeaba? Mi se pare grav”, a replicat Săftoiu.

Fostul ministru al Turismului Mircea-Titus Dobre, membru în Comisia pentru drepturile omului, a explicat la rândul său că membrii comisiei nu s-au reunit pentru a lua apărarea jandarmilor în faţa protestatarilor sau invers, şi că jandarmii sunt tot oameni, cu toate că ministrul Carmen Dan a împărţit jandarmii şi oamenii în două categorii diferite.

"Observ cu stupoare că pentru dumneavoastră există jandarmi şi oameni. Jandarmii sunt tot oameni. Noi nu am venit aici să luăm apărarea jandarmilor în faţa oamenilor sau a oamenilor în faţa jandarmilor. Ar trebui să vă gândiţi înainte că deciziile pe care le-aţi luat în 10 august ar fi putut duce la acest conflict”, a spus Dobre.

Ministrul de Interne i-a răspuns că este prost informat. În replică, un alt membru al comisiei i-a atras atenţia că nici măcar nu a răspuns la întrebările pe care Comisia i le-a adresat.

Carmen Dan a spus, în comisia parlamentară, că ancheta internă declanşată la nivelul Jandarmeriei după evenimentele 10 august a fost suspendată imediat după declanşarea cercetărilor de către Parchet

Ea le-a spus membrilor comisiei, la începutul audierii, că la următoarea şedinţă ar trebui să îi invite pe cei care au fost implicaţi direct în gestionarea evenimentelor din 10 august..

"La următoarea şedinţă a Comisiei vă rog să invitaţi pe cei care au fost implicaţi direct în gestionarea acestor evenimente. (...) Am relatat desfăşurarea evenimentelor atât cât s-a putut, membrii Comisiei să citească raportul. Am avut o prezentare, poate cea mai amplă de până acum, în Parlament, chiar în Camera Deputaţilor", a declarat Carmen Dan. 

Întrebată în ce măsură consideră că intervenţia jandarmilor a respectat drepturile omului, ministrul de Interne a spus că nu se poate pronunţa atât timp cât la Parchet există un dosar în acest caz. În acest context, ministrul Carmen Dan a precizat că ancheta internă declanşată la nivelul Jandarmeriei după protestul din Piaţa Victoriei a fost suspendată imediat după declanşarea cercetărilor de către Parchetul General.

"Pot preciza că ulterior datei de 10 august, la nivelul Jandarmeriei s-a declanşat o anchetă internă pentru verificarea eventualelor abateri. Aceste verificări interne s-au suspendat imediat ce Parchetul a început instrumentarea dosarului", a afirmat Carmen Dan.

Întrebată de membrii comisiei de ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost chemat la Parchet şi ea nu, Carmen Dan a răspuns: "De ce mă întrebaţi pe mine de ce a considerat procurorul de caz să cheme o persoană sau alta?".

La rândul său, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, care a luat parte la şedinţa comisiei, a spus că, din momentul în care Parchetul General s-a sesizat, instituţia sa nu a avut niciun fel de competenţă - nici să facă anchetă, nici să solicite informaţii de la alte autorităţi, pentru că acestea sunt dispoziţiile legale.

Carmen Dan, la finalul audierilor din Parlament pe tema violenţelor din 10 august: Toată lumea trebuie să înţeleagă şi să admită că sunt rigori impuse de ancheta Parchetului. Nu pot stabili eu vinovaţii

"Cred că trebuie să înţelegem cu toţii şi să admitem că sunt rigori impuse de ancheta Parchetului. Mi-am dorit ca temele supuse în această comisie să privească strict drept omului. Eu am precizat că nu sunt cea care stabileşte vinovaţii, că sunt instituţii abilitate şi vom afla răspunsul dupa analiza acestor instituţii", a declarat ministrul Carmen Dan, după audierile care au durat aproximativ o oră.

Întrebată dacă se impune o îmbunătăţire a activităţii Jandarmeriei, Carmen Dan a spus că se impune o analiză a reglementărilor legale privind Jandarmeria şi este de competenţa Parlamentului să susţină această iniţiativă a MAI.

"Am mai spus şi cred că se impune o analiză a reglementărilor legale şi este de competenţa parlamentarilor să ne susţină în demersul nostru. Cred că în perioada următoare va trebui să ne uităm cu atenţie la legea care reglementează activitatea Jandarmeriei", a adăugat Carmen Dan. 

Carmen Dan şi şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, audiaţi în Comisia parlamentară pentru drepturile omului privind violenţele din 10 august

Ministrul Carmen Dan a ajuns la Parlament la ora 11.00, oră la care este programată şedinţa Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor.

Carmen Dan a spus, la sosire, că până acum nu a fost chemată la audieri la Parchetul General.

"Nu, cu siguranţă aţi fi aflat", a declarat Carmen Dan, întrebată dacă a fost chemată la parchetul instanţei supreme.

La discuţiile din Comisie au fost chemaţi şi Avocatul Poporului Victor Ciorbea, precum şi directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului, Adrian Bulgaru.

În 5 septembrie ar fi trebuit audiaţi în Comisia de Apărare din Senat prefectul Capitalei Speranţa Cliseru, unul dintre coordonatorii jandarmilor, Laurenţiu Cazan, şi ministrul de Interne Carmen Dan, însă audierile au fost scoase de pe ordinea de zi, la propunerea reprezentanţilor PSD - ALDE, care i-au reproşat preşedintelui Comisiei, liberalul Marcel Vela, că nu i-a consultat când a decis invitarea la comisie a autorităţilor implicate în evenimente. Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Marcel Vela (PNL) spunea atunci că parlamentarii puterii ”s-au temut să audă lucruri din gura prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru”, el precizând că în raportul MAI referitor la protestul din 10 august ”sunt multe dezacorduri, multe situaţii care se bat cap în cap şi ar fi fost o şedinţă foarte interesantă”.

Prefectul Capitalei a declarat atunci, la ieşirea din Comisia de Apărare, unde nu a mai fost audiată, că este neobişnuit să se discute atât de mult despre prefect în situaţia creată după protestul din 10 august, în condiţiile în care nu ea coordonează acţiunile jandarmilor.

“A fost probabil neobişnuit să se discute atât despre prefect, pentru că nu prefectul conduce operaţiunile şi nici nu pregăteşte acţiunea în apărarea instituţiilor şi a ordinii publice, deci e prea multă discuţie despre prefect. Nu sunt nicio victimă. De ce aş fi victimă? Eu îmi văd de treaba mea, de atribuţiile mele, ştiu ce am de făcut. Nu sunt victima nimănui, ca să fie foarte clar. Nu mă simt victimă, nu ma simt oropsită, eu îmi văd de treaba mea. Atâta vreme cât în statul român legislaţia şi drepturile omului se respectă, eu nu am probleme. Eu dorm liniştită pe pernă. Nu am făcut nimic ilegal, nu am facut nimic imoral, nu dau vina pe alţii. Eu mi-am asumat responsabilităţile, m-am dus în Piaţă, cu toate că puteam să trimit un reprezentat, nu am făcut-o. M-am dus eu acolo. Nu în Piaţă, cum aţi spus dumneavoastră (jurnaliştii – n.r), nu mă plimbam pe acolo. Eu am fost în locul în care mi s-a indicat să mă duc, ca un om disciplinat, nu sunt militar, nu sunt şeful Jandarmilor”, a spus Cliseru.

De altfel, Carmen Dan a vorbit săptămâna trecută în Camera Deputaţilor, după ce a fost citită moţiunea simplă depusă de PNL împotriva sa, despre evenimentele din 10 august. Ministrul a susţinut atunci că intervenţia în forţă a jandarmilor la protest se face în baza acordului verbal dat de prefect, redactarea ordinului de intervenţie făcându-se ulterior.

Carmen Dan a spus că în lege se vorbeşte doar de aprobarea, de acordul dat de prefect unei acţiuni, nu de semnarea unui document intitulat "ordin de intervenţie”.

"Dacă nu este prefectul acolo? Aşteaptă Jandarmeria să vină prefectul de acasă să redacteze ordinul?”, a adăugat ministrul de Interne. Ea a subliniat că în 10 august nu a fost un miting paşnic şi că s-au putut vedea încercarea protestatarilor de a pătrunde în clădirea Guvernului şi actele de vandalism ale unora dintre protestatari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.