Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a declarat luni, înaintea începerii reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Uniunii Europene – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care se desfăşoară la Luxemburg, că va reitera condamnarea de către România a recentei escaladări de către Rusia a conflictului din Ucraina, în special prin atacurile cu rachete de lunea trecută, dar şi de astăzi, în centrul Kievului, dar şi în alte oraşe din Ucraina. Ministrul a spus că a fost în strânsă legătură cu Ambasada României la Kiev, iar unele dintre lovituri au lovit la o distanţă apropiată de 1 - 1,5 kilometri de sediul ambasadei noastre, dar tot personalul este bine.
”Voi reitera astăzi condamnarea de către România a recentei escaladări de către Rusia a conflictului din Ucraina, în special prin atacurile cu rachete de lunea trecută, dar şi de astăzi, în centrul Kievului, dar şi în alte oraşe din Ucraina. În această dimineaţă am fost în strânsă legătură cu Ambasada României la Kiev, unele dintre lovituri au lovit la o distanţă apropiată de 1 - 1,5 kilometri de sediul ambasadei noastre, dar tot personalul este bine, iar noi urmărim cu mare atenţie evoluţia evenimentelor. Aceste lovituri reprezintă încălcări flagrante ale dreptului internaţional umanitar, care interzice cu desăvârşire orice atac împotriva ţintelor civile şi împotriva civililor”, a afirmat Aurescu.
El a precizat că va menţiona, de asemenea, ”faptul că este foarte important ca Uniunea Europeană să sprijine Republica Moldova, care este una dintre ţările cele mai afectate de conflictul din Ucraina, de efectele acestui conflict”.
”În acest context, voi sublinia necesitatea ca Uniunea Europeană să sprijine Guvernul de la Chişinău, pentru a face faţă crizei energetice. România îşi face partea sa: furnizăm deja energie electrică vecinului nostru, Republica Moldova, pentru a face faţă în mod eficient acestei situaţii”, a spus ministrul de Externe.
Bogdan Aurescu a precizat că ”va reitera condamnarea de către România a faptului că, lunea trecută, o parte din rachetele care au lovit Ucraina au trecut prin spaţiul aerian al Republicii Moldova, ceea ce reprezintă o altă încălcare a dreptului internaţional, mai ales că vorbim de un stat neutru, conform Constituţiei Republicii Moldova”.
”De asemenea, astăzi voi saluta ultimul pachet de sancţiuni adoptat de Uniunea Europeană împotriva Rusiei. Voi saluta, de asemenea, ultima tranşă pentru Facilitatea europeană pentru pace în sprijinul Ucrainei şi, de asemenea, voi saluta lansarea misiunii UE pentru instruirea armatei ucrainene, care reprezintă un pas înainte foarte important în susţinerea capacităţilor de apărare ale Ucrainei. România îşi continuă sprijinul pentru Ucraina. Este un sprijin multidimensional, dar voi menţiona acum doar faptul că, de la începutul crizei, prin România au trecut spre terţe destinaţii peste 5,2 milioane de tone de cereale, ceea ce reprezintă un sprijin foarte important pentru a face faţă crizei alimentare la nivel mondial”, a menţionat Bogdan Aurescu.
Ministrul a arătat că va sublinia faptul că, din punctul nostru de vedere, Rusia este din ce în ce mai izolată.
”Rezoluţia recentă a Adunării Generale a ONU a fost adoptată cu o majoritate foarte mare. De asemenea, rezultatele alegerilor de la Conferinţa Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor' de la Bucureşti au arătat că Rusia este izolată”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.