Violenţele la un miting paşnic sunt inacceptabile şi este important ca dreptul la exprimare să nu escaladeze în agresiuni, transmite sâmbătă seară ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, referindu-se la mitingul diasporei care a avut loc vineri seară şi la care au fost mai multe incidente violente între protestatari şi forţele de ordine. Meleşcanu vorbeşte, într-o postare pe Facebook, de anul Centenarului, exprimându-şi dorinţa ca tensiunile din societatea românească să nu escaladeze dincolo de dialog. Ministrul mai dă asigurări partenerilor euro-atlantici ai României că ţara noastră va rămâne devotată principiilor şi valorilor comune.
"Violenţele la un miting paşnic, democratic, sunt inacceptabile, protestele paşnice sunt un exemplu de exercitare legitimă a democraţiei. Sunt convins că o mare parte dintre cei prezenţi la această manifestaţie au dorit să-şi exercite dreptul fundamental la exprimare politică, însă este foarte important ca acesta să nu escaladeze în violenţe. România, ca stat membru UE, condus de un Guvern ales în mod liber, democratic, consideră libertatea de exprimare un drept fundamental şi ţine cont de acest lucru în toate acţiunile sale”, scrie Meleşcanu pe pagina sa de Facebook, sâmbătă seară, ca reacţie la incidentele de la protestul de vineri seară dintre manifestanţi şi jandarmi.
Ministrul îşi exprimă regretul pentru persoanele rănite în timpul manifestaţiei din Piaţa Victoriei, printre care jurnalişti şi jandarmi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, Meleşcanu vorbeşte, în mesajul său, despre anul Centenarului, spunând că şi-ar dori ca tensiunile din societatea românească să nu escaladeze dincolo de dialog şi dă asigurări partenerilor euro-atlantici ai României că ţara noastră va rămâne devotată principiilor comune.
"În anul Centenarului, îmi doresc ca tensiunile din societatea românească să nu escaladeze dincolo de dialog. În acest an festiv al Unirii noastre, trebuie să ne amintim că suntem un singur popor, că ne dorim să continuăm ceea ce au început înaintaşii noştri în 1918. Îi asigur pe partenerii noştri euro-atlantici că România ramâne devotată principiilor şi valorilor noastre comune şi va continua să acţioneze în consecinţă”, conchide ministrul de Externe.
Incidente extrem de violente au avut loc vineri seară la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.
Astfel de incidente s-au produs pe tot parcursul protestului - unele persoane au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, iar scutierii au intervenit cu grenade cu gaze lacrimogene şi cu tunul cu apă.
Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi jandarmi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii. Armele celor doi jandarmi care au fost bătuţi au fost sustrase.
Sâmbătă, Klaus Iohannis i-a cerut procurorului general Augustin Lazăr să fie începute de urgenţă cercetări pentru stabilirea modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei pentru restabilirea ordinii publice la protestele de vineri seară din Piaţa Victoriei. De asemenea, Iohannis a solicitat procurorului general stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.
Parchetul General a anunţat sâmbătă că procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi la incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei.
Şi sâmbătă s-au strâns oameni în faţa Guvernului, numărul lor depăşind 20.000 la această oră. Protestul se desfăşoară paşnic, oamenii scandează "Demisia” şi "PSD, ciuma roşie”, suflă în vuvuzele şi agită steaguri. La manifestaţie sunt şi membri PNL, printre care şi Ludovic Orban, iar circulaţia rutieră este restricţionată pe mai multe artere. Unii dintre protestatari au venit cu flori, pe care le-au împărţit jandarmilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.