Senatorul ALDE, Teodor Meleşcanu, va fi susţinut de PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, după o decizie luată de social-democraţi în acest sens. Teodor Meleşcanu discută în prezent cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, această propunere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am înţeles că astăzi, în cadrul Biroului senatorial PSD, s-a adoptat decizia de a-mi susţine candidatura (la funcţia de preşedinte al Senatului – n.r). Voi lua legătura cu colegii mei de la Senat şi voi discuta şi cu dânşii”, a declarat, luni, Teodor Meleşcanu. 

Întrebat pe ce voturi se bazează, Meleşcanu a spus că pe ale senatorilor care cred că este nevoie de ”experienţă şi echilibru”.

”În această perioadă Parlamentul va avea un rol cheie de jucat în politica românească”, a mai spus Meleşcanu.

Acesta susţine că nu i s-a cerut să plece din ALDE.

La ora transmiterii acestei ştiri, Meleşcanu discută cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, această propunere, dar şi cu restul senatorilor ALDE.

Anterior, Călin Popescu Tăriceanu a precizat luni că îşi va anunţa în plenul Senatului demisia de la conducerea acestei Camere.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.