Marian Neacşu urmează să fie numit, joi sau vineri, în funcţia de secretar general al Guvernului, la propunerea PSD, au precizat surse politice, pentru News.ro. Ulterior, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că îşi "asumă" propunerea ca Marian Neacşu să fie susţinut de PSD pentru funcţia de secretar general al Guvernului, deşi acesta a fost condamnat penal, Ciolacu explicând că Neacşu nu are în cazier antecedente penale, pentru că acea condamnare "e depăşită juridic". Întrebat ce părere a avut premierul Nicolae Ciucă despre această propunere, Ciolacu a răspuns că "nu are nicio părere".
Marian Neacşu, în vârstă de 57 de ani, ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Acesta a fost exclus din PSD, în anul 2018, în perioada în care preşedinte al formaţiunii era Liviu Dragnea, fiind unul din semnatarii scrisorii prin care solicita ca Dragnea să facă un pas în spate de la şefia PSD. Ulterior, Neacşu s-a înscris în Pro România, în februariel 2019, însă în iunie 2019 acesta a fost susţinut şi votat în Parlament de către social-democraţi pentru a deveni vicepreşedinte al ANRE.
Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu a avut două mandate de deputat, în legislaturile 2008 - 2012 şi 2012 - 2016.
El nu a mai putut candida pentru un nou mandat, deoarece instanţa l-a condamnat, în februarie 2016 la şase luni de închisoare cu suspendare, acuzaţia fiind de conflict de interese, fiindcă şi-ar fi angajat fiica la biroul de parlamentar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.