Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, în cadrul Conferinţei internaţionale „Curtea de Conturi a României - Digitalizare în audit”, eveniment aniversar organizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la adoptarea legii de reînfiinţare a instituţiei, că sunt multe exemple pozitive care îi vin în minte când vine vorba de banii publici şi de implicarea Curţii de Conturi şi că vrea să amintească doar de acel raport celebru din perioada pandemiei, când toţi românii au putut să vadă din raportul Curţii pe ce s-au cheltuit zeci de milioane de euro în timp ce ei erau ţinuţi închişi în case. Liderul PSD a mai spus că este nevoie de o întărire a colaborării dintre Parlament şi Curtea de Conturi, mai ales prin constituirea la nivel parlamentar a unor comisii care să analizeze rapoartele de audit şi să determine principalele instituţii implicate să pună în aplicare recomandările Curţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a celebra 30 de ani de la reînfiinţarea uneia dintre cele mai importante instituţii democratice, Curtea de Conturi a României. Sunt trei decenii în care democraţia românească a evoluat odată cu arhitectura sa instituţională. Şi cred că nu greşesc cu nimic când spun că putem vorbi despre Curtea de Conturi ca despre un exemplu de bună practică pentru tot ceea ce înseamnă sistemul instituţional din România”, a spus preşedintele PSD în discurs.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a felicitat întreaga conducere a Curţii de Conturi pentru eforturile depuse în continuarea procesului de modernizare a acestei instituţii.

”Ştiu că nu este uşor, ştiu că vă confruntaţi cu multe provocări, dar sunt convins că prin dialog şi prin deschiderea de care aţi dat dovadă în toată această perioadă veţi reuşi să vă duceţi la îndeplinire toate obiectivele”, a spus Ciolacu. El a arătat că ”este timpul să trecem la nivelul următor”.

”Este nevoie de o întărire a colaborării dintre Parlament şi Curtea de Conturi, mai ales prin constituirea la nivel parlamentar a unor comisii care să analizeze rapoartele de audit şi să determine principalele instituţii implicate să pună în aplicare recomandările Curţii. De asemenea, feed-back-ul primit în urma rapoartelor CCR poate constitui o bază solidă de plecare pentru activitatea Parlamentului în ceea ce priveşte modificarea cadrului legislativ în care instituţiile îşi desfăşoară activitatea”, a spus Marcel Ciolacu.

”Personal, vreau să vă încurajez să faceţi în continuare ceea ce trebuie. Dumneavoastră sunteţi cei care controlaţi banii publici. Iar asta este o datorie pe cât de grea, pe atât de onorantă. Pentru că banii publici sunt ai tuturor cetăţenilor, din taxe şi impozite, şi tocmai de aceea avem datoria să ne asigurăm că ei sunt cheltuiţi corect”, a mai transmis preşedintele PSD.

Ciolacu a afirmat că ”sunt multe exemple pozitive care îi vin în minte când vine vorba de banii publici şi de implicarea Curţii de Conturi”.

”Vreau să amintesc doar de acel raport celebru din perioada pandemiei, când toţi românii au putut să vadă din raportul Curţii pe ce s-au cheltuit zeci de milioane de euro în timp ce ei erau ţinuţi închişi în case. Acela a fost un moment în care statul român, prin instituţiile sale, s-a protejat de toţi cei care au vrut să profite de o pandemie pentru a-şi umple buzunarele. Şi sper că toate celelalte instituţii ale statului vor face lumină în acest caz, pentru că oamenii au datoria să afle tot adevărul din acea perioadă”, a spus preşedintele PSD.

”La 30 de ani de la reînfiinţarea ei, Curtea de Conturi duce mai departe moştenirea dată de părinţii ei fondatori: vegherea la cheltuirea judicioasă a banului public în interesul cetăţeanului”, a spus Ciolacu în final.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.