Liderul social-democrat Marcel Ciolacu consideră "excelent" faptul că legea offshore a fost adoptată şi răspunde obiecţiilor celor care contestă prevederile ei. "Este un pas imens făcut către o independenţă energetică. Nu ne fură nimeni niciun gaz. Ne întoarcem în '90, că ne fură ţara? Ce, am înnebunit la cap iar?", a declarat Marcel Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Importantă în acest moment este resursa. Legea este corectă şi favorabilă nu numai statului român, ci şi României. (...) Noi mai vrem să dezvoltăm ţara asta, sau vrem să găsim chichiţe? E o lege corectă, e o lege bună pentru români şi pentru statul român. Şi câştigăm, avem şi resursă şi este un pas imens făcut către o independenţă energetică. Nu ne fură nimeni niciun gaz. Ne întoarcem în '90, că ne fură ţara? Ce, am înnebunit la cap iar?”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi seară, la România Tv.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă poate oferi garanţii că populaţia şi agenţii economici din România vor putea cumpăra gaz românesc la preţ mai mic decât cel de pe bursa de la Viena, liderul PSD a răspuns: "50% din gazul românesc este prin Romgaz şi Romgazul poate să-l vândă numai în România, exclusiv. Deciziile de la Romgaz le ia statul român”. 
 
El a adăugat că legea s-a adoptat "la momentul la care a trebuit” şi consideră este "excelent” că actul normativ a fost adoptat.
 
El a susţinut că legea creează un mecanism "corect, predictibil şi mai ales sustenabil”.
 
Legea offshore a fost votată, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 248 de voturi pentru şi 34 contra, în calitate de for decizional, astfel că legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Şedinţa de vot final a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.