Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat duminică, despre pachetul de măsuri fiscale, că nu a fost discutat în spaţiul public doar ca să se afle în treabă, ci este necesar pentru că avem problema cu deficitul şi fondurile europene. ”Noi pentru aceasta încercăm să luptăm, să nu compromitem dezvoltarea şi modernizarea României pe termen lung. la mijloc sunt 75 de miliarde de euro care pot fi suspendate în orice clipă dacă avem această problemă a deficitului bugetar”, a precizat ministrul.
”Proiectul de lege a fost discutat într-o primă lectură, în Guvern, tocmai în ideea aceasta ca toţi membrii Guvernului să ia la cunoştinţă şi apoi să avizeze proiectul, conform procedurilor legale. Sigur, proiectul de lege, până în momentul în care se aprobă de către Guvern, poate fi adăugat şi pot fi aduse aceste modificări dar toate acestea trebuie făcute cu respectarea procedurilor legale şi respectarea tuturor observaţiilor şi a avizelor ministerelor de linie”, a spus ministrul la Antena 3.
Boloş a precizat că ”deciziile au fost luate în coaliţia de guvernare, pentru că la mijloc este vorba despre o decizie politică şi despre un cost politic pe care Guvernul trebuie să şi-l asume”.
”Noi, la Ministerul de Finanţe, nu am făcut decât să integrăm aceste măsuri din punct de vedere tehnic, respectiv să le asigurăm aplicativitatea”, a mai spus Boloş.
Întrebat cum comentează afirmaţia premierului Marcel Ciolacu, de vineri, potrivit căreia nu este de acord cu unele dintre măsurile prezentate oficial, Marcel Boloş a spus: ”Dumnealui are ultimul cuvânt şi (..) când se va aproba în Guvern în forma în care va fi trimis Parlamentului pentru asumarea răspunderii guvernamentale, până la acel moment proiect de lege, potrivit procedurilor pe care le avem îi pot fi aduse aceste modificări. Acum depinde şi care e conţinutul acestor modificări şi ce anume este discutabil în măsurile care sunt destul de complexe”, a arătat el.
”Acest proiect de lege nu l-am discutat şi nu s-a discutat în spaţiul public doar ca să ne aflăm în treabă, este necesar pentru că avem problema aceasta cu deficitul bugetar şi cu fondurile europene şi riscul de suspendare a fondurilor europene. Noi pentru aceasta încercăm să luptăm, să nu compromitem dezvoltarea şi modernizarea României pe termen lung. la mijloc sunt 75 de miliarde de euro care pot fi suspendate în orice clipă dacă avem această problemă a deficitului bugetar”, a subliniat Marcel Boloş.
Despre măsurile la care nu se poate renunţa sub nicio formă, ministrul Finanţelor a arătat că sunt trei paliere, unul se referă la reducerea de cheltuieli publice, al doilea de combatere a evaziunii fiscale şi abia al treilea este cel cu privire la măsurile fiscal-bugetare.
”Nu am lăsat totul pe umerii contribuabililor, dar nici nu putem să tolerăm zonele de optimizare fiscale sau să tolerăm la neşfârşit dezechilibrele bugetare care se manifestă în marile sisteme publice. Uitaţi-vă ce este la fondul de sănătate, unde 1,2 milioane de asiguraţi nu plătesc contribuţia la asigurările de sănătate. Unde în lumea aceasta un asigurat sau un angajat nu plăteşte pensie sau asigurarea de sănătate. Acestea sunt lucruri elementare, de bun simţ şi noi avem în continuare această problemă cu marile sisteme publice”, a mai declarat Boloş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.