Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei din Israel şi condamnă cu fermitate tirurile de rachetă lansate din Fâşia Gaza, care vizează zone civile locuite din Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„MAE regretă profund toate pierderile de vieţi înregistrate în ultimele zile în rândul populaţiei civile, acestea trebuind evitate cu orice preţ. Aceste evoluţii au potenţialul de a deteriora grav situaţia de securitate din regiune, fiind necesară evitarea unei escaladări suplimentare a tensiunilor. Realizarea unei păci durabile în regiune rămâne un obiectiv esenţial. În acest sens, România aminteşte ataşamentul faţă de valorile dreptului internaţional şi reiterează susţinerea pentru implementarea soluţiei celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate ca singura opţiune viabilă de natură să răspundă aspiraţiilor legitime ale părţilor”, arată un comunicat de presă al instituţiei.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, MAE precizează că, din dispoziţia ministrului de Externe Bogdan Aurescu, la nivelul instituţiei, a fost constituit un Task Force care s-a întrunit de urgenţă pentru monitorizarea permanentă şi evaluarea situaţiei, precum şi identificarea principalelor direcţii de acţiune menite să sprijine cetăţenii români şi membrii de familie ai acestora care se află în zona afectată de conflict.
 
Până la acest moment, misiunile diplomatice ale României la Tel Aviv şi Ramallah nu au primit nicio solicitare de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români.
 
Ministerul Afacerilor Externe păstrează evoluţiile din teren în atenţia sa prioritară şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în caz de necesitate. Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români din regiune să manifeste atenţie şi vigilenţă sporite, precum şi precauţie, cu evitarea zonelor declarate în stare de urgenţă.
 
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah: +970-(0) 59 201 3761, precum şi la numerele de telefon ale Ambasadei României la Tel Aviv: +972 3 529 0613; +972 3 5244644; +972 3 5242482, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.