Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut joi, la Bucureşti, consultări politice bilaterale cu omologul maltez, Ian Borg cu care a semnat Protocolul de amendare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Maltei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale.
Discuţiile celor doi oficiali au cuprins teme privind cooperarea bilaterală, agenda UE şi cea internaţională, inclusiv din perspectiva deţinerii de către Malta a Preşedinţiei-în-Exerciţiu a OSCE, precum şi a mandatului de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, asigurat de Malta până la finalul anului 2024.
”În contextul întrevederii, cei doi miniştri au semnat Protocolul de amendare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Maltei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale. În plan bilateral, ministrul Luminiţa Odobescu a salutat cooperarea eficientă între Bucureşti şi Valletta, evidenţiind oportunitatea eforturilor comune destinate consolidării cooperării economice şi comerciale, inclusiv prin extinderea conexiunilor de transport, de natură să genereze noi legături interumane, culturale şi turistice”, anunţă MAE.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul afacerilor externe român a evidenţiat, totodată, rolul pozitiv al comunităţii româneşti din Malta în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. În context, a salutat desfăşurarea cu succes a primei ediţii a Zilelor Filmului Românesc în Malta, eveniment care a marcat şi aniversarea a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state.
”În cadrul discuţiilor au fost abordate, totodată, aspecte legate de deciziile majore recente privind conducerea la vârf a instituţiilor UE şi în ceea ce priveşte priorităţile formulate de lideri prin Agenda Strategică. De asemenea, ministrul Luminiţa Odobescu a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al partenerilor estici şi din Balcanii de Vest. În context, a exprimat satisfacţia pentru lansarea oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova şi a Ucrainei, la recentele Conferinţe interguvernamentale de la Luxemburg”, se menţionează în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.