Ludovic Orban a declarat că nu au fost discuţii sau vreo decizie în coaliţie cu privire la Agenţia Naţională pentru Investiţii în Sănătate. „Termenul de înfiinţare a acelei agenţii este de 31 decembrie 2022, noi trebuie să contactăm 70% din sumele alocate până pe 31 decembrie 2022, conform Regulamentului european. Noi, dacă folosim timpul acesta pentru a înfiinţa Agenţia, când se va înfiinţa Agenţia, nici nu va avea timp să deruleze procedurile de licitaţie”, a mai explicat liderul PNL.
Chestiona dacă va comunica România cu cei din Comisia Europeană şi îi va anunţa că ţara noastră renunţă la această Agenţie, liderul liberalilor a precizat: „Aşa mi se pare normal”.
„Acolo nu scrie că toate proiectele vor derula prin Agenţia respectivă. Acolo scrie că se înfiinţează agenţia. Eu zic că se poate păstra înfiinţarea agenţiei, pentru că are o finanţare de 40 de milioane. Nu este obligatoriu să scoţi, numai că derularea proiectelor care urmează să fie finanţate din PNRR trebuie să fie derulate de cei care deţin spitalele. Vă dau un exemplu, la Sibiu există deja proiect tehnic, care a fost aprobat. Acolo, deja, se poate trece la licitaţie, se poate semna contractul de construcţie. La Vrancea este documentaţia tehnico-economică finalizată, studiul de fezabilitate, se poate face licitaţie pe proiectare şi construcţie. Sunt multe alte spitale care sunt într-un stadiu matur, care pot fi incluse acolo şi unde deja s-au derulat proceduri şi derularea procedurilor trebuie să se facă în continuare de către deţinătorii spitalelor, indiferent că este vorba de consiliul municipal, consiliul judeţean, minister sau alt deţinător al spitalului”, a completat Orban.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.