Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarta că deşi există un risc major de adoptare a moţiunii de cenzură, având în vedere numărul mare de parlamentari care susţin acest demers, PNL va apăra actualul Guvern al României.
Ludovic Orban a mai precizat că este posibilă depunerea a două moţiuni de cenzură la adresa guvernului.
”S-a ajuns în situaţia în care sunt atâţia parlamentari care în momentul de faţă nu mai susţin Guvernul, încât e posibilă depunerea a două moţiuni. pentru a depune o moţiune ai nevoie de minimum 25 la sută dintre deputaţii şi senatorii care compun Parlamentul României. Iată că există parlamentari pentru două moţiuni de cenzură, nu numai pentru una. Există un risc mare, riscul creat ca urmare a demersului făcut de USR PLUS care era parte componentă din majoritatea parlamentară care susţinea guvernul şi practic suntem într-o situaţie foarte dificilă care atârnă printr-un fir de aţă”, a spus Orban.Ludovic Orban a explicat şi procedura de urmat în cazul în care miniştrii USR PLUS vor demisiona.
”Dacă îşi dau demisia miniştrii USR, mai există şi procedura constituţională prin care premierul va trebui să prezinte în Parlament, la expirarea celor 45 de zile de interimat, va trebui să ceară şi să obţină un vot majoritar, adică 234 de voturi pentru o remaniere pentru că e vorba de o remaniere cu schimbarea componenţei politice a guvernului şi e absolut necesar votul majorităţii parlamentarilor. Practic sunt trei probe de foc care vor urma care va fi extrem de dificil de purtat bătălia. Nu mi-am dorit să ajungem în această criză, e o criză gravă guvernamentală, care a stârnit foarte multă nelinişte şi nemulţumire în rândul cetăţenilor”, a mai explicat liderul PNL.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.