Lucian Bode l-a primit pe ministrul austriac de interne Gerhard Karner, el afirmând că această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria, relaţii care s-au răcit la sfârşitul anului trecut. Ministrul de Interne a precizat că pe agendă se află subiectul deblocării aderării la Schengen. Ministrul de Interne austriac Gerhard Karner a declarat, întrebat dacă susţine aderarea Românie la spaţiul Schengen la următorul Consiliu JAI, că nu poate oferi o dată fixă.
”Vizita de astăzi este o continuare firească a activităţilor desfăşurate de către structurile MAI din România şi din Austria, structuri care s-au întâlnit la nivel tehnic, pe parcursul acestui an. Vizita de astăzi este, dacă vreţi, o abordare pragmatică a temelor de interes pentru ţările noastre. Văzând abordarea din presă cu privire la această vizită, aş confirma că această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, relaţii care s-au răcit, după cum bine ştiţi, la sfârşitul anului trecut”, a spus ministrul de Interne.
El a arătat că ”agenda de astăzi, pe lângă temele de interes pentru ministerele noastre, de cooperare bilaterală, cuprinde evident subiectul deblocării procesului de aderare a României la spaţiul Schengen”.
”La finalul acestei zile, acţiunile pe care le vom desfăşura spre să contribuie la atingerea acestui obiectiv de ţară al României, aderarea la spaţiul Schengen. Vom avea o întâlnire bilaterală în care vom discuta toate aceste aspecte, vom semna trei acorduri astăzi, între ministerele noastre, vom face o vizită la sediul Poliţiei de Frontieră Română, la centrul operaţional de comandă iar la finalul acestor activităţi vom prezenta concluziile”, a mai spus ministrul Bode.
Ministrul austriac de interne Gerhard Karner, care s-a opus admiterii României în spaţiul Schengen, a venit miercuri la Bucureşti şi are programate discuţii cu omologul său român Lucian Bode, conform presei din Austria, preocuparea oficialului de la Viena fiind legată în primul rând de traficul de persoane şi de abuzurile în materie de politică de azil.
Acesta este şi motivul pentru care la Bucureşti, vizita este considerată mai degrabă un semnal de relansare a dialogului bilateral, fără rezultate sau anunţuri spectaculoase legate de subiectul Schengen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.