Senatorul PSD Liviu Pop a depus proiectul pentru instituirea Zilei Unităţii Civice în data de 10 august, pe care l-a anunţat chiar sâmbătă seara, când se încheia protestul din Piaţa Victoriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liviu Pop susţine necesitatea proiectului ca urmare a violenţelor de la protestul din 10 august 2018, care au dus la „divizarea cetăţenilor şi degradarea unităţii civice, decăderea integrităţii umane şi promovarea intoleranţei şi dezbinării”.

Conform expunerii de motive, instituirea Zilei Unităţii Civice are ca scop conştientizarea şi recunoaşterea nevoii de dialog civic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Această iniţiativă reprezintă o necesitate ca urmare a identificării problemelor existente şi a anticipării riscurilor potenţiale în relaţiile cetăţean-cetăţean sau cetăţean-Stat”, afirmă Liviu Pop.

El mai susţine că instituirea acestei zilei reprezintă un demers de normalitate.

„Maturitatea civică a unui popor ajunge la apogeu atunci când vocea cetăţenilor este auzită şi ascultată. Politica trebuie să îi deservească pe cetăţeni. Crearea de ziduri între cei aflaţi în ţară şi cei din diaspora trebuie să înceteze, românii nu se află în război unii împotriva altora, ci împreună reprezintă o forţă civică care unită poate ajuta la progresul cultural şi identitar naţional”, argumentează senatorul PNL.

Potrivit proiectului, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile.

Senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, a anunţat,  sâmbătă seara, că va depune un proiect pentru instituirea Zilei Unităţii Civice în data de 10 august.

Peste 20 de mii de persoane au protestat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, la un an de la violenţele din 10 august 2018, de la protestul diasporei.

Manifestaţii de protest au fost organizate sâmbătă şi în marile oraşe din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.