Liberalul Liviu Brătescu a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii, invocând motive personale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Brătescu a fost desemnat în acest post în urmă cu doi ani, el fiind membru al PNL Iaşi.

"Mi-am înaintat astăzi demisia, solicitând primului ministru Nicolae Ciucă eliberarea mea din funcţia deţinută. Am luat această decizie din motive personale. Consider că această perioadă a fost suficientă pentru a încerca implementarea acelor proiecte în care am crezut şi pentru care am lucrat încă din perioada în care am deţinut conducerea Comisiei Naţionale de Cultură a Partidului Naţional Liberal. Am convingerea că prin deschiderea şi implicarea de care am dat dovadă în toată această perioadă am contribuit, atât cât a fost posibil, în situaţia dată din ultimii ani, la rezolvarea unor probleme şi la schimbarea unor mentalităţi din sistem", a afirmat miercuri, într-un comunicat de presă, Liviu Brătescu.

El s-a arătat convins că proiectele pe care le-a început în Ministerul Culturii vor fi continuate.

"Pentru toate acele corecţii, neajunsuri şi proiecte care nu au fost demarate sau îndeplinite sau care nu şi-au găsit rezolvarea dorită de cei care le-au semnalat, răspunderea îmi aparţine. Fără a mă justifica, schimbarea unui sistem, a unei viziuni trebuie agreată şi îndeplinită în echipă, nu se poate face individual", a mai afirmat Liviu Brătescu.

El susţine că rămâne un apropiat al domeniului cultural şi că va primi "cu încredere următoarea provocare instituţională".

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.