Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine că scenariul aplicat de Rusia în Moldova este, de fapt, planul Rusiei pregătit pentru alegerile din România, liberalul afirmând că intrarea lui George Simion în turul doi la prezidenţiale ar putea duce ulterior la un referendum de scoatere a României din UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Planul Rusiei din Moldova este, de fapt, planul Rusiei pregătit pentru România la alegerile de peste câteva săptămâni: intrarea lui Simion în turul doi este pregătirea pentru un referendum de scoatere a României din UE. Complicitatea PSD devine acum o acţiune anti naţională!”, a scris pe Facebook liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Potrivit acestuia, rezultatul referendumului din Republica Moldova ne arată ”cum partide precum AUR şi alte grupări care alimentează ura, manipularea, clivajele şi falsele naraţiuni ne pot îndepărta de Europa”.

”Numitorul comun al acestor formaţiuni este ura faţă de Occident. Iar ura faţă de Occident este cea mai anti-patriotică idee posibilă. Aceste forţe, sprijinite din umbră de propaganda rusă, ne pot duce pe un drum periculos. Dacă AUR ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, să nu ne facem iluzii: în doar doi ani, ar putea forţa un referendum pentru scoaterea României din Uniunea Europeană”, a precizat Alexandru Muraru.

Potrivit acestuia, complicitatea dintre PSD şi AUR este ”o ameninţare directă” la adresa stabilităţii ţării.

”Ciolacu şi Simion lucrează împreună pentru a slăbi democraţia şi pentru a pune în pericol viitorul copiilor noştri. Dacă permitem acestor minciuni să prindă rădăcini şi în România, ne vom trezi curând în faţa unei alegeri imposibile: Europa sau un regim autoritar. România trebuie să rămână fermă pe drumul său european şi democratic. Nu putem lăsa partida pro-rusă să ne fure viitorul!”, a adăugat liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Rezultatele la referendumul proeuropean din Republica Moldova, indică un uşor avans în favoarea celor care au răspuns ”DA” aderării Republicii Moldova la UE:

S-au procesat datele de la 2.188 din cele 2.219 secţii de vot (98,6 la sută), iar răspunsul DA la referendum are 50,18 la sută, în timp ce NU - 49,82 la sută.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.