Legea privind votul în diaspora a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Au fost înregisterate 228 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă”, 19 abţineri, iar un parlamentar nu a exprimat nicio opţiune.

Legea privind votul în diaspora a fost elaborată săptămâna trecută de Comisia parlamentară comună pentru codul electoral.

Documentul a fost dezbătut în procedură de urgenţă în Senat, prima cameră sesizată, fiind adoptat în cursul zilei de luni. 

Deputaţii au adus amendamente la varianta adoptată de Senat. Astfel, este interzisă prezentarea de exit poll-uri până la ora 24.00, birourile electorale ale secţiilor de votare pot fi completate, la nevoie, cu români care locuiesc în străinătate sau cu personal al ambasadelor sau consulatelor. 

Legea adoptată de Senat prevede prelungirea duratei de vot la trei zile – vineri, sâmbătă şi duminică - pentru românii din diaspora. Vineri se va vota între orele locale 12.00 - 21.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 7.00 - 21.00. 
 
”Alegătorii care la ora 21:00 se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. Alegătorii pot vota până cel mult la ora 23.59”, se arată în legea adoptată de Senat.
 
Prelungirea votului până la miezul nopţii este posibilă şi în ţară, dacă situaţia o impune. În ţară se votează, însă, doar în cursul zilei de duminică.  
 
O altă modificare a legii vizează introducerea votului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale.
 
De asemenea, s-a decis că partidele politice vor putea finanţa din bugetele proprii campanii electorale prezidenţiale, considerându-se că un candidat nu îşi poate finanţa singur campania electorală. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.