Legea privind carantina şi izolarea, adoptată joi seară de Senat, ca for decizional, şi promulgată sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În Monitorul Oficial nr. 634 din 18 iulie au fost publicate Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic şi Decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind promulgarea acestei legi.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, sâmbătă, 18 iulie a.c., decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic (PL-x 418/07.07.2020), a anunţat, anterior, Administraţia Prezidenţială.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Senatul a adoptat joi seară, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind carantina şi izolarea. Raportul de admitere cu amendamente al Comisiei juridice şi iniţiativa legislativă au fost adoptate de plenul Senatului cu 115 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi trei abţineri.

Legea carantinei, a cărei formă finală a fost decisă de Senat, prevede că personalul medical poate fi detaşat fără concurs şi beneficiază de o plată suplimentară de 50% din salariu, plus o diurnă de 2%. Izolarea persoanelor bolnave sau purtătoare ale „agentului înalt patogen”, dar care nu prezintă simptome, poate fi făcută pentru maxim 48 de ore, însă medicul poate recomanda prelungirea măsurii. A fost eliminată complet din lege „carantina bunurilor”, însă au fost introduse reglementări în situaţia posibilei infectări a minorilor. Orice persoană poate contesta în instanţă actele administrative normative cuprinse în legea carantinei. Soluţionarea va fi făcută în maximum 15 zile, iar apelul la decizia primei instanţei va fi judecat de un complet format din 5 judecători de la ÎCCJ, care se pronunţă în termen de 5 zile de la sesizare

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.