Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României, că astăzi, când suntem martorii resuscitării unei mentalităţi imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare, semnificaţia zilei de 10 Mai 1877 în istoria României este cu atât mai relevantă. Libertatea, dreptul naţiunilor de a-şi alege şi construi propriul destin, protejarea vieţii şi a demnităţii umane, toate acestea sunt repere fundamentale ale marii comunităţi democratice căreia îi aparţinem, mai spune şeful statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aniversăm astăzi 145 de ani de la declararea Independenţei României, într-un context deosebit de complicat pentru Europa, generat de războiul brutal şi neprovocat declanşat de Federaţia Rusă împotriva unui alt stat suveran, Ucraina. Alături de Marea Unire, Independenţa este unul dintre pilonii statului român modern, iar celebrarea acestui moment reprezintă un prilej potrivit de a rememora evenimentele definitorii pentru istoria naţiunii noastre”, spune preşedintele. 

El arată că în anul 1877 România îşi proclama independenţa, marcând astfel un pas important spre desăvârşirea unităţii naţionale şi spre un statut european. La Plevna, la Rahova sau la Griviţa, românii au impresionat Europa prin curajul lor, demonstrând trăinicia unirii înfăptuite la 1859.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Marile puteri au luat act de naşterea unei ţări care îşi croia propriul destin la Dunărea de Jos, prin angajamentul patriotic al elitelor politice ale vremii, în frunte cu Principele Carol de Hohenzollern. Înflorirea culturii, avântul industriei, transporturilor şi infrastructurii, precum şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale României, toate acestea au fost rodul imediat şi direct al dobândirii independenţei de stat. Modernizarea instituţională, economică şi legislativă fără precedent a continuat pentru mai multe decenii. Idealul unei naţiuni suverane şi libere urma să se desăvârşească doar o generaţie mai târziu, prin viziune politică şi prin curajul românilor care, în 1918, au înfăptuit Marea Unire”, se arată în mesajul oficial. 

Şeful statului afirmă că ”acestea sunt coordonatele majore ale istoriei noastre, care ne arată cât de dificil a fost drumul spre modernitate şi de cât de multă perseverenţă şi tărie de caracter au dat dovadă înaintaşii noştri”.

”Astăzi, când suntem martorii resuscitării unei mentalităţi imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare, semnificaţia zilei de 10 Mai 1877 în istoria României este cu atât mai relevantă. Libertatea, dreptul naţiunilor de a-şi alege şi construi propriul destin, protejarea vieţii şi a demnităţii umane, toate acestea sunt repere fundamentale ale marii comunităţi democratice căreia îi aparţinem. Sacrificiile înaintaşilor noştri au reprezentat temelia dezvoltării României europene. Este acum datoria noastră să susţinem şi să apărăm valorile şi principiile pe care le împărtăşim cu partenerii noştri euro-atlantici”, arată preşedintele Klaus Iohannis. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.