Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, că ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă şi aşa ceva trebuie evitat cu orice preţ. El s-a adresat liderilor politici, arătând că nu este momentul unor certuri mărunte şi precizând că va convoca consultările pentru formarea guvernului, cât mai repede, în zilele următoare.
”România este într-o situaţie foarte complicată. Avem un război la graniţă. Avem atacuri hibride la adresa României care au dus la anularea alegerilor prezidenţiale, situaţie nemaiîntâlnită. Avem o situaţie foarte complicată în Uniunea Europeană, unde statele care sunt considerate motoarele Uniunii au probleme interne de formare a guvernului, de alegere anticipate şi altele. Şi ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală şi parlamentară”, a spus preşedintele de la Bruxelles.
”Aşa ceva trebuie evitat cu orice preţ. De aceea, având în vedere unele declaraţii publice făcute în ultimele ore, mă adresez tuturor liderilor politici, partidelor care vor intra în Parlament. Nu este momentul unor certuri mărunte”, a spus şeful statului.
”Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se aşeze la masa discuţilor, la masa negocierilor, pentru a avea un guvern cât se poate de repede”, le-a transmis el preşedinţilor formaţiunilor politice.
”Voi convoca consultări zilele urnătare, foarte repede, pentru a vedea cum progresăm. Nu doresc eu să impun partidelor un lider sau alt lider, nu doresc să le dau lecţii cum să formeze coaliţii şi majorităţi. Dar trebuie să o şi facă în interesul României”, a precizat Iohannis.
Şeful statului a precizat că, conform Constituţiei, după ce alegerile parlamentare sunt validate, guvernul devine interimar şi se ocupă numai de treburile curente.
”Actualul guvern nu poate să dea ordonanţe de urgenţă şi nu poate să vină cu un buget care să fie votat în Parlament. Deci, practic, lucrurile care sunt extrem de importante în această perioadă trebuie să fie făcute de noul guvern. Cu atât, mai important, este să lăsăm deoparte toate certurile mici, toate disensiunile care vin dintr-un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat, să ne concentrăm pe ce este important. România este importantă, cetăţenii români sunt importanti şi nu micile certuri între politicieni şi între partide. Am rugămintea să trecem cu celeritate peste orice divergenţe şi să ne apucăm să construim pentru România şi pentru români”, a arătat Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.