Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, care are loc în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, la Palatul Blenheim, din Oxfordshire, el afirmând că împreună cu ceilalţi lideri, vor discuta subiecte precum sprijinul nostru pentru Ucraina şi provocări comune, cum ar fi securitatea şi democraţia, energia, conectivitatea şi migraţia.
”La reuniunea Comunităţii Politice Europene de la Blenheim Palace, împreună cu ceilalţi lideri, vom discuta subiecte actuale de interes comun - sprijinul nostru pentru Ucraina, precum şi provocări comune, cum ar fi securitatea şi democraţia, energia, conectivitatea şi migraţia”, a scris preşedintele într-o postare pe platforma X.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la cea de-a patra reuniune a Comunităţii Politice Europene, care va avea loc în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, la Palatul Blenheim, din Oxfordshire.
La reuniune şi-au anunţat prezenţa peste 40 de şefi de stat sau de guvern, Preşedintele Consiliului European, Secretarul General al NATO şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate.
În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va aborda aspectele de actualitate privind continuarea sprijinului pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.