Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului European, că Uniunea Europeană rămâne, prin excelenţă, un spaţiu al liberei circulaţii iar ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene şi maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre, pentru că doar astfel vom avea reflectarea corectă şi concretă a contribuţiei pe care România o aduce la consolidarea securităţii întregii Uniuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vă mulţumesc, doamnă Preşedinte Metsola, pentru că mi-aţi oferit ocazia de a reveni în centrul democraţiei europene, la începutul unui an crucial pentru viitorul Uniunii Europene! Ca şi în urmă cu cinci ani, când m-am adresat plenului Parlamentului European, vreau să reafirm încrederea mea şi a poporului român în valoarea acţiunii europene unite şi solidare, în puterea incontestabilă a „unei singure Europe”, a spus preşedintele în plenul Parlamentului European.

Şeful statului a arătat că ”efectele pandemiei, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, conflictul din Orientul Mijlociu, toate acestea sunt numai câteva dintre evoluţiile dramatice care ne-au testat în ultimii ani nu doar capacitatea de răspuns, ci şi ataşamentul nostru sincer faţă de Uniune şi faţă de valorile şi principiile care ne ţin împreună”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ţara mea este probabil unul dintre cele mai bune exemple ale puterii transformatoare a Uniunii Europene. Aderarea ne-a adus beneficii indiscutabile şi dintre cele mai concrete. Fondurile europene intrate în România de la momentul aderării ne-au permis să realizăm proiecte esenţiale de infrastructură. Peste 600.000 de tineri români au participat la programul Erasmus, însuşindu-şi astfel modul de viaţă european”, a arătat Iohannis.

Preşedintele a mai afirmat că ”Uniunea înseamnă un spaţiu al siguranţei, al protecţiei, al prosperităţii şi al diversităţii”.

”Uniunea Europeană rămâne, prin excelenţă, un spaţiu al liberei circulaţii. Ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene şi maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre. Doar astfel vom avea reflectarea corectă şi concretă a contribuţiei pe care România o aduce la consolidarea securităţii întregii Uniuni”, a arătat Klaus Iohannis.

Şeful statului a menţionat că ”proiectul european necesită, zi de zi, atenţie, efort, răbdare şi onestitate, dacă vrem să trăim liberi, într-o Europă unită şi prosperă”.

”România de astăzi este un promotor puternic al acţiunii coordonate, în spiritul valorilor europene. Avem responsabilitatea de a susţine o Europă care duce mai departe aceste principii şi valori, inclusiv către prietenii noştri din vecinătatea europeană care au ales modelul nostru de democraţie şi dezvoltare. Iar o etapă-cheie a acestui proces o reprezintă alegerile europene. Priorităţile pe care le vom defini împreună după aceste alegeri vor trebui să ne ajute să răspundem pragmatic la provocările prezentului şi să ne pregătească mai bine pentru viitor”, a mai spus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.