Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg. Agenda discuţiilor va viza continuarea implementării deciziilor Aliate adoptate în cadrul celor mai recente Summituri NATO, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru Apărare, precum şi sprijinul multidimensional acordat Ucrainei.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea la nivel înalt a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu o lună înaintea Summitului aniversar al NATO de la Washington, D.C., care marchează împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei.
”Liderii vor avea, la Riga, oportunitatea unui schimb aprofundat de opinii cu privire la obiectivele majore şi principalele rezultate preconizate pentru Summitul de la Washington, D.C., cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea sprijinului pentru Ucraina”, arată comunicatul oficial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Agenda discuţiilor va viza, astfel, continuarea implementării deciziilor Aliate adoptate în cadrul celor mai recente Summituri NATO, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru Apărare, precum şi sprijinul multidimensional acordat Ucrainei.
”Preşedintele României va pleda, în acest context, pentru o atenţie sporită asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, adaptată evoluţiilor din ultima perioadă, şi importanţei strategice a acestei zone pentru securitatea Aliaţilor, care a fost consacrată în Conceptul Strategic al NATO din 2022. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării măsurilor de sprijin pentru partenerii cei mai expuşi din regiune, precum Republica Moldova”m arată Administraţia Prezidenţială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.