Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului clujean de limba maghiară Szabadság, că UDMR şi maghiarii nu au ce sărbători cu ocazia Centenarului şi se teme că, în lipsa realizărilor din ultimii 100 de ani, politicienii români vor recurge la discursuri "naţionaliste". El a precizat că UDMR va lansa o serie de evenimente, în care să prezinte dezideratele minorităţii, pentru că este de părere că formaţiunea "nu poate sta ca ariciul", în defensivă.
"Sunt sigur de faptul că, dacă statul român, în ultimii 100 de ani, nu s-ar fi străduit atât de mult şi în mod vădit să asimileze minorităţile naţionale şi să elimine din societate tot ce nu este românesc, atunci poate şi generaţiile de astăzi s-ar raporta altfel la această problemă. Dar, pentru că, atât între cele două războaie mondiale, cât şi pe vremea lui Ceauşescu, această intenţie a fost clară, iar după 1989, de asemenea, s-a putut constata adesea o astfel de tendinţă, chiar dacă aceasta nu a fost declarată. Este oarecum clar că aceste temeri au reapărut: românii se tem că vrem să le luăm Ardealul, iar maghiarii se tem că românii vor să le ia identitatea", a spus liderul UDMR, potrivit traducerii interviului prezentată de UDMR.
El a acuzat o proastă cunoaştere a istoriei de după cele două Războaie Mondiale, afirmând că UDMR va lansa o serie de evenimente în care să prezinte dezideratele minorităţii maghiare, pentru o mai bună înţelegere în societate, şi care vor arăta cu ce au contribuit maghiarii în Transilvania.
"Vom încerca să explicăm cine suntem noi, maghiarii din Transilvania secolului XXI şi care sunt dezideratele noastre, pentru că sunt foarte multe percepţii greşite şi prejudecăţi legate de noi, pe care societatea românească le-a creat în decursul istoriei. Românii trebuie să înţeleagă că nu vom putea şi nici un vom dori să sărbătorim evenimentele de la 1918. Acesta ar fi bine să fie un moment al înţelegerii şi al respectului reciproc", a mai spus el.
Liderul Uniunii a adăugat că ar fi o atitudine greşită ca minoritatea maghiară să stea doar în defensivă.
"Cea mai mare greşeală ar fi ca, în 2018, să stăm precum ariciul, ignorând ce se întâmplă, plângându-ne de milă, cuprinşi de teamă. Trebuie să evităm acest tip de manifestare, de autocompătimire, pentru că este cu totul neconstructiv", a explicat el.
Preşedintele UDMR a afirmat însă că îi este teamă că, în lipsa unor realizări ale României în ultimii 100 de ani de existenţă, politicienii vor recurge la discursuri naţionaliste.
"Mă tem uneori însă că, pentru că, în ajunul Centenarului, România nu va avea prea multe realizări de prezentat, de aceea vor apela la retorica naţionalistă de prost gust prin care încheie aceşti 100 de ani, la fel cum a procedat şi rectorul Universităţii „Babeş- Bolyai”. Nu vor putea să spună că au construit nici măcar 1.800 de km de autostradă, că, în sfârşit, după 100 de ani, au reuşit să conecteze regiunile istorice. La fel cum nu putem spune că trenul de la Bucureşti la Alba Iulia ajunge mai repede decât în urmă cu 100 de ani. Dimpotrivă, vor putea să spună că astăzi faci o oră şi jumătate mai mult de la Alba Iulia la Bucureşti, decât se făcea acum 100 de ani. Deci, din acest punct de vedere, am dileme serioase referitor la ce va putea prezenta statul român ca realizare în afară de faptul ca de 100 de ani această ţară există. Şi atunci, în astfel de situaţii, sunt tentaţi să aniverseze cei 100 de ani printr-o retorică naţionalistă şi cu tot felul de sloganuri", a afirmat preşedintele UDMR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.