Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, care a participat la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal, afirmă că parte din a face politică este să pasezi ştafeta celor mai tineri şi să îi ajuţi să aibă o voce puternică.
”Parte din a face politică e să pasezi ştafeta celor mai tineri şi să îi sprijini să fie profesionişti în tot ce fac, să înveţe să aibă o voce puternică. E ceva ce fac mereu cu plăcere”, a scris Ionuţ Stroe pe Facebook.
Purtătorul de cuvânt al PNL a participat la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal, ”o şcoală despre comunicare publică şi politică”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cu simulări de dezbateri şi cu tineri foarte talentaţi în a vorbi în public. Dacă ai un crez şi o cale pe care o urmezi în politică, trebuie să te pregăteşti mereu. Şi să ai o voce corentă şi argumente cu care să câştigi audienţa. Felicitări Mara Mareş şi Tineretul Naţional Liberal pentru perseverenţă şi succes mai departe zecilor de tineri liberali”, a mai transmis purtătorul de cyvânt al PNL:
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.