Preşedintele Klaus Iohannis spune, în mesajul de Ziua Justiţiei, că ultimii ani au fost marcaţi de "încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legislaţiei penale". "Reformele de substanţă realizate de România în domeniul justiţiei, progresele remarcabile care au fost înregistrate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie puse sub semnul întrebării prin demersurile actuale de natură legislativă sau administrativă menite să le relativizeze", consideră şeful statului. Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, spune, în mesajul de Ziua Justiţiei, că singurul mod în care vede viitorul justiţiei române este în "sinergia familiei europene și a parteneriatului strategic euro-atlantic". "Am convingerea că doar împreună putem recâştiga încrederea şi respectul cetăţenilor pentru justiţia din România", le transmite Birchall profesioniştilor din justiţie. La rândul ei, preşedintele CSM, Lia Savonea, spune că independenţa justiţiei "atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi obligaţia morală a unităţii corpului profesional al magistraţilor în vederea garantării acestei valori fundamentale". "Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământari şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii", afirmă Savonea.
UPDATE Iohannis: Reformele de substanţă realizate de România în domeniul justiţiei, progresele remarcabile care au fost înregistrate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie puse sub semnul întrebării prin demersurile actuale de natură legislativă sau administrativă
Preşedintele Klaus Iohannis spune, în mesajul de Ziua Justiţiei, că ultimii ani au fost marcaţi de "încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legislaţiei penale".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În societăţile democratice, justiţia independentă este garanţia fundamentală pentru înfăptuirea dreptăţii şi menţinerea echilibrului social. Esenţa principiului statului de drept constă în respectarea legilor şi în asigurarea unei justiţii corecte şi aplicate egal tuturor cetăţenilor", afirmă Klaus Iohannis, în mesajul transmis, duminică, de Ziua Justiţiei.
El adaugă însă că, pentru a putea fi însă îndeplinite aceste deziderate, este nevoie ca legile să fie accesibile, clare şi predictibile, susţinând că în caz contrar, când sunt făcute schimbări constante, fără o direcţie unitară, respectul pentru lege are de suferit.
"Ultimii ani au fost marcaţi de încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legislaţiei penale. Acest asalt a determinat reacţia promptă a cetăţenilor, a magistraţilor, care şi-au apărat cu demnitate valorile care le definesc misiunea, a forţelor politice ataşate principiilor democratice, precum şi a instituţiilor europene", spune şeful statului.
Potrivit acestuia, participarea impresionantă la referendumul din 26 mai a demonstrat, dincolo de orice îndoială, că românii susţin valorile europene, statul de drept şi îşi doresc să trăiască într-o ţară în care legea este egală pentru toţi. Voinţa exprimată de cetăţeni îi obligă pe decidenţii politici să acţioneze pentru consolidarea parcursului european al României şi pentru o justiţie dreaptă. Totodată, acest semnal transmis prin vot trebuie să îi responsabilizeze şi pe toţi cei care sunt implicaţi în asigurarea actului de justiţie, consideră Iohannis.
"Încrederea se construieşte prin fiecare interacţiune a unui justiţiabil cu sistemul judiciar. Iniţiative precum «Zilele porţilor deschise», activităţi de educaţie juridică în societate sau dezbateri publice autentice conduc la reducerea distanţei dintre cetăţeni şi instituţii şi consolidează democraţia. Reformele de substanţă realizate de România în domeniul justiţiei, progresele remarcabile care au fost înregistrate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie puse sub semnul întrebării prin demersurile actuale de natură legislativă sau administrativă menite să le relativizeze", mai spune el.
Klaus Iohannis adaugă că, în acelaşi timp, societatea românească are nevoie de o dezbatere autentică despre actualele provocări cu care se confruntă sistemul judiciar, de la încărcătura instanţelor, lipsa dotărilor logistice, lipsa de investiţii în infrastructură, la nevoia de informatizare, cu un impact direct asupra celerităţii soluţionării cauzelor.
"Această întreagă dezbatere trebuie să aibă mereu în centrul preocupărilor sale respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, precum şi o viziune pe termen lung, fără de care acest serviciu public, care este justiţia, nu îşi poate înfăptui misiunea. Felicitări tuturor celor care, prin efort şi dedicare, contribuie la înfăptuirea actului de justiţie în România şi la respectul faţă de lege, ca premisă pentru o societate mai bună!”, încheie şeful statului.
UPDATE Birchall, de Ziua Justiţiei: Am convingerea că doar împreună putem recâştiga încrederea şi respectul cetăţenilor pentru justiţia din România
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, spune, în mesajul de Ziua Justiţiei, că singurul mod în care vede viitorul justiţiei române este în "sinergia familiei europene și a parteneriatului strategic euro-atlantic". "Am convingerea că doar împreună putem recâştiga încrederea şi respectul cetăţenilor pentru justiţia din România", le transmite Birchall profesioniştilor din justiţie.
În mesajul transmis de Ziua Justiţiei, Ana Birchall îl citează pe Theodore Roosevelt care spunea că "dreptatea nu constă în a fi neutru între bine şi rău, ci în găsirea dreptăţii şi susţinerea acesteia oriunde s-ar găsi, împotriva nedreptăţii".
"Adresez salutul și respectul meu profesioniştilor justiţiei: magistraţilor, personalului auxiliar, reprezentanţilor profesiilor juridice liberale, echipei de profesionişti din cadrul Ministerului Justiţiei, tuturor acelora care, acţionând cu buna credinţă, fidelitate faţă de lege, profesionalism, empatie și devotament, ne demonstrează̆ prin întreaga lor activitate respectul faţă de jurământul depus la intrarea in profesie și credinţa în valorile fundamentale ataşate actului de justiţie: asigurarea supremaţiei legii, imparţialitatea, echidistanţa, conştientizarea implicaţiilor pe care spunerea dreptului (jurisdictio) o are în vieţile oamenilor. Am convingerea că doar împreună putem recâştiga încrederea şi respectul cetăţenilor pentru justiţia din România", afirmă Ana Birchall.
Potrivit acesteia, "justiţia înseamnă dreptate, înseamnă stabilirea adevărului, iar această funcţie, vitală pentru un stat democratic, nu poate fi îndeplinită decât în cadrul fixat de valorile universal asumate în materia drepturilor și libertăţilor fundamentale omului".
"Singurul mod în care văd viitorul justiţiei române este în sinergia familiei europene și a parteneriatului strategic euro-atlantic, iar aceasta presupune asimilarea deplină a valorilor, principiilor și standardelor pe care aceste parteneriate le presupun. Ziua Justiţiei reprezintă un moment semnificativ pentru toţi cei care lucrează în sistemul judiciar, având în vedere rolul deosebit de important pe care justiţia îl are în societate", mai spune Birchall.
Preşedintele CSM: Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământari şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii
Preşedintele CSM, Lia Savonea, spune că independenţa justiţiei "atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi obligaţia morală a unităţii corpului profesional al magistraţilor în vederea garantării acestei valori fundamentale". "Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământari şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii", afirmă Savonea.
Lia Savonea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, arată că Ziua Justiţiei este sărbătorită, din 1994, în prima duminică a lunii iulie, fiind "o zi ce reprezintă un moment de sărbătoare dedicat justiţiei şi tuturor celor care, prin contribuţia lor profesională, o slujesc şi o înfăptuiesc, prilej pentru întreaga societate şi toţi profesioniştii dreptului de a conştientiza simbolic scopul fundamental al acesteia, şi anume acela de a contribui la echilibrul social prin respectarea întotdeauna a supremaţiei legii".
"Independenţa justiţiei conferită la nivel constituţional atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi obligaţia morală a unităţii corpului profesional al magistraţilor în vederea garantării acestei valori fundamentale, pentru protejarea tuturor cetăţenilor în faţa oricărei forme de arbitrariu. Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământari şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii, ca factor stabil şi stâlp al unităţii şi credibilităţii justiţiei", arată Savonea, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei.
Ea îi felicită pe "magistraţii care şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea cu onoare şi conştiinţă, având ca motivaţie a conduitei profesionale deplina respectare a legii, a justiţiabililor şi a valorilor fundamentale ale societăţii democratice".
"Îmi exprim, de asemenea, respectul şi aprecierea pentru contribuţia adusă în scopul îndeplinirii actului de justiţie de către toţi profesioniştii dreptului, având ferma convingere că numai împreună vom reuşi să menţinem o justiţie independentă, întemeiată pe încredere şi respect, valori indispensabile în perioade marcate de tensiuni. Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant constituţional al independenţei justiţiei, trebuie să acţioneze întotdeauna determinat şi hotărât pentru menţinerea cadrului necesar unei justiţii obiective, independente şi puternice", mai spune Savonea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.