Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu prilejul Zilei Imnului Naţional, un mesaj în care spune că Imnul este unul dintre simbolurile fundamentale ale statalităţii, independenţei, suveranităţii şi unităţii naţionale, alături de Drapel, Stema de stat şi Sigiliu. Preşedintele mi afirmă că acum este un bun prilej de a reînnoi angajamentul nostru pentru consolidarea unei Românii puternice, europene şi de a ne reafirma ataşamentul faţă de principiile democraţiei şi statului de drept. Premierul Viorica Dăncilă susţine, cu ocazia Zilei Imnului Naţional, că "Deşteaptă-te, române" le-a insuflat curaj românilor în multe momente istorice şi i-a mobilizat pe cei care, la 1 decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia. Ea mai spune că Imnul “ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri”.
„Astăzi, 29 iulie, celebrăm Imnul Naţional, unul dintre simbolurile fundamentale ale statalităţii, independenţei, suveranităţii şi unităţii naţionale, alături de Drapel, Stema de stat şi Sigiliu. Zilele Revoluţiei de la 1848 au consfinţit intonarea pentru prima dată, pe linia melodică a compozitorului Anton Pann, a versurilor poemului patriotic compus de Andrei Mureşanu. Cântecul a avut un rol important în redeşteptarea speranţei de mai bine şi a demnităţii colective în momentele-cheie ale istoriei româneşti – Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din decembrie 1989, ceea ce a justificat pe deplin opţiunea alegerii sale ca imn naţional, în anul 1990.", a transmis Klaus Iohannis într-un mesaj.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele afirmă că, la 100 de ani de la Marea Unire, Ziua Imnului Naţional reprezintă un bun prilej de a reînnoi angajamentul nostru pentru consolidarea unei Românii puternice, europene şi de a ne reafirma ataşamentul faţă de principiile democraţiei şi statului de drept.
"Sunt convins că Imnul Naţional, prin mesajul său vibrant, va continua să inspire unitate şi solidaritate în jurul valorilor pe care s-a construit România modernă: libertate, dreptate, pluralism politic şi respect faţă de lege", se mai arată în mesajul acestuia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.