Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul transmis la Summitul Tinerilor, că ”pericolul cel mai mare pe care o democraţie trebuie să îl evite este neimplicarea cetăţenilor”, iar ”absenteismul tinerilor ar fi catastrofal pentru viitorul nostru, al tuturor”. ”Tinerii pot contribui semnificativ la construcţia unor societăţi mai tolerante, incluzive şi lipsite de discriminare şi prejudecăţi, în care sunt promovate valori precum empatia, altruismul şi solidaritatea”, a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Felicit Guvernanţa Programului Capitala Tineretului din România pentru organizarea unei noi ediţii a Summitului Tinerilor, o dovadă a angajamentului noilor generaţii de a contribui activ la construcţia unui viitor sustenabil. Ultimii ani au fost marcaţi de evenimente dramatice, care au avut un impact semnificativ asupra vieţii tinerilor. Pandemia de COVID-19 a făcut mai dificil accesul la educaţia de calitate, cu precădere în rândul tinerilor din mediul rural. Autorităţilor le revine responsabilitatea să remedieze aceste deficienţe şi să le asigure tinerilor condiţiile pentru a-şi atinge potenţialul, indiferent de mediul din care provin sau de situaţia financiară a familiei”, a afirmat Iohannis, în mesajul transmis, joi, la a VII-a ediţie a Summitului Tinerilor. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, consilier de stat - Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

El a adăugat că, pentru tineri, găsirea unui loc de muncă într-o societate extrem de dinamică impune o adaptare permanentă, iar statul ar trebui să găsească soluţii mai apropiate de nevoile reale ale pieţei muncii. Preşedintele a continuat spunând că dificultăţile din anii de pandemie au impus ajustări astfel încât activităţile să devină mai flexibile, iar alternativa de a lucra de la distanţă să fie o opţiune încurajată în toate domeniile în care este posibil.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit lui Iohannis, ”este o schimbare de raportare la locul de muncă pe care tinerii o resimt într-o mai mare măsură şi care necesită în continuare un cadru legislativ adaptat aşteptărilor şi nevoilor noilor generaţii”.

”Într-o democraţie matură şi sănătoasă, toţi membrii societăţii trebuie să fie reprezentaţi, în mod echitabil, la nivel decizional. De aceea este nevoie de o reprezentativitate mai mare a tinerilor şi de încurajarea lor să fie activi şi vocali, inclusiv prin exprimarea opţiunilor de vot. Pericolul cel mai mare pe care o democraţie trebuie să îl evite este neimplicarea cetăţenilor în mecanismele democratice, iar absenteismul tinerilor ar fi catastrofal pentru viitorul nostru, al tuturor. Tinerii pot contribui semnificativ la construcţia unor societăţi mai tolerante, incluzive şi lipsite de discriminare şi prejudecăţi, în care sunt promovate valori precum empatia, altruismul şi solidaritatea. Un exemplu elocvent în acest sens este modul în care tinerii au acţionat, în mod voluntar, în timpul pandemiei, dar şi în sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, încă de la începutul războiului”, a subliniat.

El a adăugat că protecţia mediului înconjurător şi limitarea efectelor schimbărilor climatice reprezintă teme de impact în special pentru tinerele generaţii.

”Este esenţial să ne asigurăm că protejăm mediul şi că folosim resursele planetei în mod responsabil şi sustenabil. Avem nevoie de o conştientizare mai largă la nivelul societăţii asupra schimbărilor climatice şi a efectelor devastatoare ale acestora, care devin tot mai evidente în ultima perioadă. În egală măsură, trebuie să ştim care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm la nivelul societăţii şi la nivel individual pentru a răspunde eficient acestor provocări. Introducerea „Săptămânii Verzi” în structura anului şcolar constituie din punct de vedere educaţional un pas important în acest sens”, a menţionat preşedintele.

El a menţoionat că, pe parcursul celor două mandate ale sale, s-a implicat direct în susţinerea unor măsuri care să facă accesibilă tuturor educaţia privind schimbările climatice şi mediul, care să crească gradul de sustenabilitate a instituţiilor de învăţământ şi să susţină pregătirea tinerilor pentru locurile de muncă din domeniul schimbărilor climatice.

”În implementarea acestor proiecte este nevoie de sprijinul şi de participarea voastră. Remarc cu bucurie preocuparea pe care tinerii o au deja în ceea ce priveşte încălzirea globală, precum şi disponibilitatea lor de a se implica în voluntariat pe teme legate de schimbări climatice. În ultimii ani, am participat la astfel de acţiuni de voluntariat alături de mulţi tineri, iar interesul şi entuziasmul vostru îmi dă speranţă că împreună putem construi un viitor sustenabil pentru noi toţi. Vă asigur de toată susţinerea mea şi sper ca rezultatele dezbaterilor din cadrul Summitului să fie preluate şi transpuse în practică, prin măsuri şi acţiuni concrete”, a conchis Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.