Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, începând din 1 iunie, se redeschid terasele, dar sunt necesare măsuri speciale: mesele la cel puţin 2 metri, cel mult patru persoane la o masă. De asemenea, se va putea merge la plajă şi vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu un număr de până la 500 de spectatori, cu respectarea regulilor de distanţare. Deplasările în afara localităţii vor fi libere de la 1 iunie. Examenele naţionale vor avea loc fizic, aşa cum au fost programate, a subliniat preşedintele. Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul vor avea loc, fizic, aşa cum au fost programate, şi la ambele examene va exista şi o a doua sesiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem şi astăzi aproape 200 de cazuri noi, avem aproape 200 de persoane la terapie intensivă nu putem vorbi de o reducere semnificativă a epidemiei. Atenţie, atenţie, atenţie!”,a  afirmat preşedintele la începutul declaraţiei susţinute după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban, cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu mai mulţi miniştri.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 

”Astfel, de la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puţin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă şi, în acest fel, lucrurile vor fi, zicem noi, sub control.

De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar şi aici e nevoie de păstrarea distanţei de cel puţin doi metri între scaunele de plajă. Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internaţional, rutier şi feroviar, în condiţii, sigur, de siguranţă, de distanţare şi de igienă.”, a precizat Iohannis.

Conform preşedintelui, devin posibile spectacolele în aer liber cu un număr de maxim 500 de spectactori, care trebuie aşezaţi pe scaune, cu control strict la intrare şi respectarea tuturor normelor de igienă.
Deplasările în afara localităţii vor fi libere, nu va mai fi nevoie de declaraţie la ieşirea din localitate. 

”În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea de la 1 iunie vor fi libere. Deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim cu maşina, sau cu piciorul, sau cu bicicleta din localitate”, a subliniat preşedintele.

În ceea ce priveşte competiţiile sportive, se vor putea relua din 1 iunie, dar pentru sporturile care se practică afară şi mai puţin sporturi de contact. Se vor desfăşura fără spectatori. 

Preşedintele a făcut precizări şi în legătură cu examenele naţionale.

 
”Examenele naţionale vor avea loc fizic aşa cum au fost planificate şi anunţate deja de câteva săptămâni. Deci Evaluarea Naţională se va face începând din 15 iunie, aşa cum a fost planificată, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat. Însă a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ţine examenul. Este posibil să vină copii la şcoală pentru examen şi la termometru să se constate că au febră şi nu pot să intre la examen. Pentru aceşti copii am considerat că trebuie să găsim o soluţie să primească totuşi aceeaşi şansă ca şi copiii care pot intra la examen şi atunci se va organiza - atenţie!, vorbesc de Evaluare Naţională, deci Evaluarea Naţională se ţine, începând din 15 iunie, aşa cum a fost planificată - pentru copiii însă care sunt bolnavi, care sunt găsiţi cu febră la intrarea în şcoală, care sunt izolaţi împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau într-un cartier care este în carantină, pentru aceştia, deci pentru motive medicale şi de carantină, şi numai pentru aceştia, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Naţională, începând din 29 iunie.”, a precizat preşedintele.
În cazul bacalaureatului, se va organiza o a doua sesiune în august. 

, Evaluarea Naţională se ţine cum este planificată. Pentru cei care sunt însă bolnavi, găsiţi cu temperatură, cu febră la intrarea în şcoală, sau izolaţi cu familia, sau carantinaţi, se organizează a doua sesiune. În privinţa Bacalaureatului, cu siguranţă că şi aici este posibil să fie copii care au diferite probleme şi, pentru a putea rezolva pauşal chestiunea celor care din varii motive nu pot veni la prima sesiune, se va organiza, ca şi în alţi ani, o a doua sesiune de Bacalaureat, în august, şi aceşti copii vor putea atunci să participe la a doua sesiune de Bacalaureat în august. Deci, şi Evaluarea va avea o doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi, sau izolaţi sau carantinaţi, iar pentru Bacalaureat prima sesiune absolut normal, a doua sesiune în august, ca şi în alţi ani”, a explicat Iohannis.

”Vă repet, dragi români, dragi tineri, copii, elevi, cu toţii vom reuşi să trecem peste această perioadă de epidemie dacă respectăm distanţarea, purtăm masca în spaţiile închise şi avem grijă să ne spălăm pe mâini cât mai des. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a încheiat preşedintele.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.