Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu este momentul să ne relaxăm prea mult şi că ne apropiem foarte rapid de numărul de 1.000 de victime ale epidemiei. El a anunţat că din 15 mai devine obligatorie purtarea măştii în spaţii închise. Pentru deplasarea în interiorul localităţilor nu este necesară o declaraţie, dar va fi necesară pentru deplasarea în provincie, astfel de deplasări putând fi făcute pentru anumite motive. Iohannis a anunţat şi că, într-o primă fază, serviciile religioase cu credincioşi vor fi reluate doar în aer liber, cu purtarea măştii şi cu păstrarea distanţei. Preşedintele a cerut Parlamentului să decidă cu celeritate cu privire la legea care reglementează restricţiile de după încetarea stării de urgenţă.
”Din păcate, epidemia Covid 19 este încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem de numărul de 1.000 de victime ale acestei epidemii. În continuare avem în fiecare zi sute de cazuri noi, Se apropie data administrativă de 15 mai, când se termină starea de urgenţă şi vom intra în starea de alertă”,a declarat preşedintele.
”Aş menţiona ce devine obligatoriu: sunt lucruri foarte simple, dar foarte importante. Devine obligatoriu portul măştii care acoperă nasul şi gura când suntem în spaţii interioare - magazin, alte situaţii, în transportul în comun, staţia de metrou. În interior, masca este obligatorie. Este obligatorie păstrarea unei distanţe de 1,5 metri între persoane, adică distanţa a două braţe”, a explicat Iohannis.
Preşedintele a mai spus că igiena mâinilor este obligatorie şi este extrem de importantă.
Subliniind că nu este cazul să ne relaxăm, Iohannis a anunţat că se redeschide parţial comerţul - magazinele care au acces direct din stradă, saloanele de îngrijire personală, muzeele.
”O chestiune pe care nu putem să o dispunem, dar recomandăm - să redeschidă autorităţile locale parcurile pentru public”, a afirmat preşedintele.
Conform lui Iohannis, se renunţă la obligaţia de a sta acasă şi la obligaţia unei declaraţii când ne deplasăm în interiorul localităţii.
”Totuşi, în interesul nostru, nu trebuie să exagerăm, trebuie să renunţăm la deplasările la care se poate renunţa. Ce rămâne obligatoriu - este interzisă deplasarea în afara localităţii, cu excepţii care vor fi enumerate în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, sunt excepţii naturale - pentru serviciu, munci agricole, sport individual. Când ieşim din localitate, este nevoie de o declaraţie, mai puţin în zonele metropolitane de unde se vine, de exemplu, la serviciu în Bucureşti. Dacă mergeţi din Bucureşti într-un oraş din provincie pentru o problemă care se încadrează în excepţii, aveţi nevoie de declaraţie scrisă”, a precizat Klaus Iohannis.
Şeful statului a anunţat şi că serviciile religioase cu credincioşi vor fi reluate în condiţii speciale - în prima fază se vor relua în curtea bisericii sau în faţa acesteia. Credincioşii vor purta obligatoriu mască. În a doua şi a treia etapă, aceste condiţii vor fi rediscutate.
”Acesta este un prim pas pentru a face posibile serviciile religioase cu credincioşi, dar doar în aer liber”, a precizat Klaus Iohannis.
El şi-a exprimat aprecierea pentru personalul medical.
”Vreau să mulţumesc şi să apreciez munca celor din prima linie - medici, personal medical, personal care ajută în spitale şi în alte unităţi medicale. Astăzi, în mod special, felicitări asistenţilor medicali pentru că este ziua lor internaţională”, a subliniat preşedintele.
Klaus Iohannis a făcut referire şi la sportivi, despre care a afirmat că îşi pot relua cantonamentele în condiţii speciale, dar competiţiile sportive nu vor începe.
Pentru sportivii amatori este posibil să-şi reia activitatea doar acolo unde se face sport individual, inclusiv dacă se foloseşte o bază sportivă, dar numai în aer liber. Aceştia îşi reiau activitatea doar la sporturi individuale în aer liber.
În finalul declaraţiei, Iohannis a făcut un apel la Parlament, să urgenteze adoptarea legii care stabileşte restricţiile pentru perioada de după încetarea stării de urgenţă.
”Mă adresez parlamentarilor şi Parlamentului care are în lucru o lege care reglementează restricţiile, activităţile din starea de alertă. Este nevoie urgentă de această lege şi solicit Parlamentului să decidă pe această lege cu maximă celeritate”, a conchis Klaus Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.