Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Ploieşti, că este clar că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, şeful statului subliniind că acesta nici nu trebuia să ajungă în acea funcţie. Referindu-se la Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele a declarat că ”acest tip de circ cu victimizări nu face bine democraţiei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este greşit ca în conducerea statului să ajungă oameni cu probleme penale, fiindcă acesta este rezultatul. Ei ajung acolo şi vor să-şi apere pielea proprie, nu pielea românului şi atunci apar astfel de situaţii de tip circ, când oameni în toată firea vin şi statuează prostii de tipul statului paralel, se victimizează şi aşa mai departe, când de fapt scopul lor este doar de a-şi proteja propria persoană”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Întrebat despre acuzaţiile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şeful statului a declarat: ”Întreaga abordare a acestor domni care în mod dovedit au probleme penale mi se pare destul de contraproductivă. Ei vor să concentreze toată atenţia statului pe problemele lor. Exact lucrul care nu trebuie să se întâmple şi asupra căruia am avertizat şi am tras semnale de atenţionare încă de mai multă vreme”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Klaus Iohannis a fost întrebat şi despre ceea ce s-a întâmplat în faţa sediului DNA marţi seara, când Liviu Dragnea a mers să fie înştiinţat despre sechestrul pe averea sa.

”M-aţi întrebat dacă am asistat la acel circ din faţa DNA. Nu m-am uitat expres, dar a fost atât de evident în toată media încât nu a putut fi evitat. Eu cred că este clar că trebuie să demisioneze. Trebuia să nici nu ajungă acolo, nu să demisioneze. Însă cred că acest tip de circ, cu victimizări şi aşa mai departe, nu face deloc bine democraţiei”, a subliniat preşedintele.

Întrebat despre cum se vede în afara României această situaţie, Klaus Iohannis a precizat: ”Vă închipuiţi ce întrebări interesante primesc de la ceilalţi şefi de stat cu care mă văd săptămânal în diferite locuri. Lumea nu poate înţelege cum s-a putut ajunge aici şi e destul de greu de explicat cum de românii tolerează o astfel de abordare în fruntea statului”.

Chestionat dacă se simte stânjenit, Iohannis a replicat: ”Nu mă simt stânjenit, pentru că eu reprezint România şi reprezint toţi românii şi sunt mândru că reprezint România şi nu pot să evit aceste întrebări şi chiar dacă găsesc explicaţii care ţin de statul de drept şi felul cum vedem noi statul de drept, totuşi e neplăcut să te întrebe cum e posibil ca numărul doi şi numărul trei din stat să fie implicaţi în cercetări penale”.

Şeful statului a mai declarat că sistemul judiciar are un mecanism foarte clar statuat în Constituţie, că CSM este garantul independenţei justiţiei şi va avea capacitatea şi ştiinţa să rezolve problemele care apar în cadrul magistraturii.

Întrebat de ce totuşi în acest an i-a invitat pe Dragnea şi Tăriceanu la parada de 1 Decembrie, preşedintele a afirmat: ”Anul trecut într-adevăr nu am invitat pe toată lumea, fiindcă am vrut să subliniez că există oameni care după părerea mea au probleme care sunt foarte mari, însă am constatat în acelaşi timp că românii îşi doresc ca la conducerea statului să existe o bună înţelegere. Acum, nu întotdeauna este posibilă această bună înţelegere, dar anul acesta de Ziua Naţională am hotărât să invit oamenii după funcţii, după merite. De exemplu, dacă cineva a fost ales parlamentar, are un merit că a convins un număr de alegători. Deci, una peste alta, am luat lista de protocol aşa cum există ea şi am invitat pe toată lumea”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.