Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, luni, cu preşedintele pro tempore al Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC), Ralph Gonsalves, despre modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor dintre România şi statele din America Latină şi Caraibi.
”O întâlnire foarte bună astăzi cu preşedintele pro tempore al CELAC Ralph Gonsalvez, prim-ministrul din St. Vincent şi Grenadinele, în marja Summitului UE-CELAC, despre cum să dezvoltăm şi să aprofundăm relaţiile dintre România şi statele din America Latină şi Caraibi”, a arătat Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Obiectivul principal al acestuia este de a reînnoi şi a consolida parteneriatul între regiunile şi statele noastre. România a contribuit substanţial la pregătirea acestei reuniuni de nivel înalt, inclusiv prin contactele pe care eu le-am avut cu omologii mei cu ocazia vizitelor întreprinse în regiune în acest an. Uniunea Europeană şi statele Latino-Americane şi Caraibiene sunt aliaţi-cheie în susţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a principiilor Cartei ONU. Sunt convins că discuţiile din aceste două zile vor apropia şi mai mult regiunile noastre”, a spus preşedintele, luni, înainte de summit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.