Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu spune că demisia din partid a lui Sorin Moisă era, cumva, inevitabilă, pentru că apropierea acestuia de Dacian Cioloş a fost mai mare decât cea pe care a arătat-o pentru partidul pe listele căruia a ajuns europarlamentar. El îi transmite lui Moisă că tot timpul cât a militat în Grupul Socialiştilor şi Democraţilor s-a bucurat de sprijinul deplin al grupului şi susţine că explicaţiile acestuia ar fi fost mult mai credibile dacă anunţa că devine independent, nu că se duce direct la grupul rival al PPE.
Ioan Mircea Paşcu scrie, sâmbătă, pe Facebook, că a aflat din presă despre demisia colegului său din delegaţia PSD la Parlamentul European şi că decizia acestuia trebuie respectată, însă unele chestiuni au nevoie de "o explicare mai serioasă" decât cea furnizată de Dorin Moisă.
"Astfel, domnia să imputa PSD-ului, de pildă, lipsa autostrăzilor - care vine mult din urmă; dacă PSD se confruntă acum cu ea, este şi pentru că guvernele anterioare, inclusiv cabinetul condus de fostul şef al domnului Moisă, domnul Cioloş, nu au făcut nimic să o îndrepte! Dar, în ochii domnului Moisă, numai PSD-ul este vinovat!?
De asemenea, domnul Moisă spune că în cazul României există şi pasivul performanţei relativ slabe în folosirea fondurilor europene, însă nu suflă niciun cuvinţel despre faptul că absorbţia de fonduri europene în timpul cabinetului condus de fostul sau şef, domnul Cioloş, a fost timp de un an “0”, zero!?", spune europarlamentarul PSD.
Ioan Mircea Paşcu îi transmite lui Sorin Moisă că tot timpul cât a militat în Grupul Socialiştilor şi Democraţilor s-a bucurat de sprijinul deplin al grupului şi spune că explicaţiile acestuia ar fi ar fi fost mult mai credibile dacă anunţa că devine independent, nu că se duce direct la grupul rival al PPE.
Paşcu mai spune că, până la urmă, gestul lui Sorin Moisă era inevitabil, din moment ce apropierea acestuia de Dacian Cioloş a fost întodeauna mai mare decât cea pe care a arătat-o pentru partidul pe listele căruia a ajuns europarlamentar. În finalul mesajului său, Paşcu îi "reaminteşte" fostului s[u coleg că "PSD, şi nu alt partid, a dus România în NATO şi în UE".
Europarlamentarul PSD Sorin Moisă a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că pleacă din PSD, solicitându-i şi liderului partidului, Liviu Dragnea, să demisioneze de la şefia formaţiunii şi de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, avertizând că, în caz contrar, România va fi izolată pe plan european şi i se va tăia finanţarea europeană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.