Premierul Florin Cîţu afirmă, după ce doi pacienţi cu CVOID-19 au murit carbonizaţi în urma unui incendiu izbucnit joi la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, că astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete! şi că a cerut dee fiecare dată ca spitalele să fie pregătite pentru valul 4, să existe avizele necesare, instalaţiile de oxigen să fie controlate. Cîţu subliniază că joi dimineaţă a fost în permanentă legătură cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Din păcate, astăzi a avut loc un incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti, la o secţie suport Covid-19. Doi pacienţi au murit, iar o infirmieră a suferit arsuri. Transmit condoleanţe familiilor celor doi pacienţi. Infirmiera este transferată la Spitalul Floreasca, unde va fi tratată. A fost activat planul roşu, am fost în permanentă legătură cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, pentru a mă asigura că avem locuri pentru pacienţi, 15 dintre ei au fost transferaţi. Vom vedea care este cauza incendiului, o anchetă a început”, a transmis prim-ministrul.
El precizează că astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete.
” Am cerut de fiecare dată ca spitalele să fie pregătite pentru valul 4, să existe avizele necesare, instalaţiile de oxigen să fie controlate. Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical din cauza valului 4 şi toţi cei implicaţi trebuie să se asigure că sunt luate toate măsurile pentru siguranţa pacienţilor! Şi repet: singura soluţie prin care putem lua presiunea de pe spitale este să ne vaccinăm în continuare”, conchide Cîţu.
Doi pacienţi cu COVID-19 au murit carbonizaţi şi o infirmieră a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineaţă, la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.