Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru instalarea unui sistem de supraveghere video în municipiul Sibiu, în condiţiile în care în 9 mai 2019 acolo va avea loc acolo Summit-ul Uniunii Europene.
“A fost aprobată alocarea sumei de 10 milioane de lei pentru municipiul Sibiu, din fondul de rezervă bugetar pus la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea investiţiei «Sistem de supraveghere video în Municipiul Sibiu». Este vorba despre o investiţie necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a Summit-ului UE de pe 9 mai 2019, eveniment care va reuni toţi şefii de stat din UE şi acest Summit are loc în contetul în care România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, preşedinţia Consiliului UE”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
El a spus că banii vor fi alocaţi de Guvern şi lucrurile se vor desfăşura într-o manieră rapidă, astfel că “lucrurile vor fi făcute în timp util”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Indicatorii tehnici ai proiectului au fost aprobaţi, în luna iunie, de către Consiliul Local Sibiu.
„Dimensiunea acestui important eveniment a relevant necesitatea realizării unui sistem de supraveghere video în municipiul Sibiu. Acest sistem reprezintă o soluţie tehnică necesară pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea unor incidente de securitate sau de altă natură aferente desfăşurării în bune condiţii a Summit-ului UE”, spun specialiştii Primăriei Sibiu.
Potrivit acestora, realizarea sistemului de supraveghere video ”este un obiectiv ce vizează securitatea şi siguranţa naţională şi europeană”.
Banii au fost solicitaţi Guvernului, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la începutul lunii iunie, când s-a trimis şi proiectul tehnic realizat din fonduri de la bugetul local.
Potrivit proiectului tehnic, valoarea proiectului se ridică la 16.108.922 lei, banii fiind necesari pentru achiziţionarea sistemului şi a echipamentelor, pentru realizarea infrastructurii de comunicaţie, pentru dispecerizare, dar şi pentru echipamente de hardware şi software.
Preşedintele Klaus Iohannis anunţa pe 19 ocombrie 2017, la Bruxelles, că o reuniune a liderilor UE va avea loc la Sibiu în 9 mai 2019, de Ziua Europei, fiind probabil ultima întâlnire din Agenda liderilor prezentată de către preşedintele Consiliului, Donald Tusk, şi la care se vor trage concluziile în aceea ce priveşte viitorul Uniunii.
”Preşedintele Consiliului, domnul Tusk, va prezenta ceva ce se numeşte Agenda Liderilor, deci agenda şefilor de stat şi de guvern, o agendă care arată când şi cu ce teme ne vom întâlni noi până inclusiv în 2019, pentru a face Uniunea mai performantă, mai bună. Pe noi ne interesează foarte mult această chestiune, fiindcă în prima parte a lui 2019 noi avem Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi, cu siguranţă, ne vom implica pentru a avea rezultate foarte bune. Doi, s-a convenit, am convenit cu domnul Tusk să avem o întâlnire informală pe 9 mai, Ziua Europei, în 2019, în România. Mai exact, o întâlnire care se va desfăşura la Sibiu şi va fi ultima întâlnire, cea unde probabil vom trage anumite concluzii în ce priveşte viitorul Uniunii, Agenda Strategică, cum spunem noi”, a declarat atunci preşedintele Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.