Vicepremierul Sorin Grindeanu afirmă, marţi, că România, ca stat membru al Uniunii Europene, ”nu a fost în stare” să cheltuiască fondurile europene alocate dezvoltării infrastructurii, el subliniind că această situaţie este valabilă indiferent de guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Noi, în aceşti ani, România, indiferent de guvern - ca să fiu clar, să nu fiu interpretat - nu a fost în stare să cheltuie banii europeni pe care i-a primit”, a declarat, Sorin Grindeanu, marţi, la Călăraşi, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Ministrul a explicat că multe proiecte au fost împărţite în mai multe faze, întinzându-se pe mai multe exerciţii financiare, lucru care a făcut ca ele să se afle încă în implementare, deşi, după proiectele iniţiale, ar fi trebuit finalizate.  

”Pe fiecare proiect european trebuie să asigurăm cofinanţare din bugetul de stat, aşa cum ştiţi. Mare parte din banii din bugetul de stat merg, cum s-a creionat bugetul Ministerului Transporturilor, a mers pe cofinanţare pe aceste proiecte prinse în programele operaţionale din perioada respectivă. Din păcate, ritmul nu a fost cel impus de către Comisie, foarte multe proiecte s-au fazat, au trecut de pe un program operaţional pe altul (...) Un lucru bun este în schimb următorul: că pe POIM, adică cel care se termină, avem supracontractare, adică ne ducem undeva spre 200%. Până în 2023 Ministerul Transporturilor va cheltui şi chiar va fi situaţia să ia din alte părţi, dacă e posibil”, a mai declarat Grideanu.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.