Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că PSD Timiş nu va fi de acord ca la alegerile locale să susţină doar candidaţi din partea PNL. În privinţa unei înscrieri a lui Nicolae Robu în PSD, pentru a fi susţinută candidatura sa la Primăria Timişoara, Grindeanu a declarat că sunt doar speculaţii.
”Exclus ca PSD Timis să susţină, dacă ar fi posibil sau s-ar întâmpla un asemenea scenariu de candidaturi comune, e exclus ca PSD Timiş să fie de acord să susţină doar candidaţi de la PNL”, a declarat, vineri, Sorin Grindeanu.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă ar fi de acord cu ideea lui Alin Nica (PNL) ca în Timiş PSD să susţină doar candidaţi PNL, iar în alte judeţe, PNL să susţină doar candidaţi PSD, acolo unde aceştia ar avea şanse reale de a câştiga alegerile, Grindeanu a spus că acestea ”sunt vise”.
”Sunt vise din astea de... nu ştiu. Nu suntem aici la chestiuni pe care şi le doreste unul şi spune cu voce tare. PSD Timiş este exclus să susţină candidaturi exclusive din partea PNL, dacă se ajunge la scenariul de a avea candidaturi comune”, a spus Grindeanu.
Întrebat dacă Nicolae Robu, candidatul anunţat al PNL Timiş la funcţia de primar al municipiului Timişoara, s-ar înscrie în PSD, Grindeanu a subliniat că sunt speculaţii.
”Sunt speculaţii pe care prefer să nu le fac. Eu am spus că e exclus să fim pe post doar de aplaudaci. Exclus aşa ceva”, a mai spus Grindeanu.
PNL Timiş şi-a anunţat deja candidaţii la Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara, respectiv Alin Nica şi Nicolae Robu. PSD Timiş încă evaluează posibilii candidaţi la cele două funcţii.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.