Premierul Sorin Grindeanu scrie, luni, pe Facebook, că a fi premier este o "răspundere imensă" şi, pentru a pune în practică programul de guvernare, este nevoie de stabilitate, atrăgând atenţia că adversarii PSD "sunt în afara partidului", respectiv PNL şi USR. Premierul face aceste afirmaţii după criticile Gabrielei Firea la adresa Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"A fi prim-ministru reprezintă o răspundere imensă, pe care o iau în serios în fiecare secundă, de când PSD mi-a făcut onoarea de a-mi acorda această încredere. Guvernul României a înţeles nevoile şi aşteptările oamenilor, iar acum putem spune că avem creştere economică - cea mai mare din Europa -, ne respectăm promisiunile din campanie, avem mai multe locuri de muncă, se înfiinţează din ce în ce mai multe firme, încrederea investitorilor e în creştere", scrie Grindeanu.

El dă exemplul îmbunătăţirea prognozei Băncii Mondiale cu privire la creşterea economică din 2017, afirmând că Executivul încă mai are multe de făcut.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Pentru asta avem nevoie de stabilitate, de obiective si priorităţi pe care le împărtăşim cu toţii. Adversarii PSD se află în afara partidului. PNL si USR traversează grave crize de conducere şi o lipsă totală de proiecte. În continuarea unei bune guvernări, avem nevoie de investiţii şi relaţii consolidate la nivelul Europei şi nu numai", mai spune el.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, la Antena 3, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că nu se mai consultă cu premierul Sorin Grindeanu "ca la început", dând exemple de proastă colaborare cu Guvernul la nivelul Primăriei, unde proiectele "se lovesc de un zid", iar relaţia Executivului cu administraţia locală este "mai proastă" decât pe vremea Cabinetului Cioloş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.