Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a comentat, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, încercarea unor oameni politici de a se alătura protestelor declanşate de transportatori şi de fermieri, el arătând, în acest context, că nu crede că formaţiunile politice conduse de George Simion şi Diana Şoşoacă pot obţine mai mult de 20% la alegerile din acest an. „Şi aşa, 20% e mult”, spune Grindeanu, în acest context.
Întrebat, la Prima TV, ce părere are despre încercarea lui George Simion şi a Dianei Şoşoacă de a se alătura acţiunilor de protest ale fermierilor şi transportatorilor, Sorin Grindeanu a răspuns: „Ca multe alte acţiuni pe care le fac cei doi”
„Mă scuzaţi, dar nu pot să nu spun. Sigur, au fost trimişi de acolo, dar asta nu înseamnă că, dacă ne uităm pe social media, vedem conturi care sunt arhicunoscute a fi susţinătoare a unor politici de tipul Dianei Şoşoacă şi ale AUR, nu au fost cei care au alimentat foarte mult şi au ridicat tensiunea, în aceste zile, pe aceste subiecte. Vă rog să verificaţi, probabil aţi şi văzut site-uri unde se ştie că sunt mesajele AUR şi ale Dianei Şoşoacă au explodat, în toate aceste două săptămâni, cu mesaje de a ieşi toată lumea în stradă, de a protesta”, adaugă Grindeanu.
Grindeanu a fost întrebat şi dacă, în opinia sa, formaţiunile conduse de Simion şi Şoşoacă vor avea de câştigat de pe urma alăturării de proteste.
„Eu cred că atunci când vorbim de partide de acest tip, în România vorbim de o limită, o limită care e undeva până în 20%. Şi aşa 20% e mult! Eu nu cred (că partidele conduse de cei doi vor avea peste 20 de procente la alegeri – n.r.) şi mă şi argumentez: într-un final, oamenii realizează că discursuri de tipul ”Noi suntem cei mai aleşi europeni, fără noi lumea ar sta în loc... Sigur, suntem toţi... eu sunt mândru că sunt român, ne dorim ca ţara noastră să fie cea mai bogată, dar să ştiţi că faptul că suntem membri în UE, până la urmă, ca să dăm exemplu de zilele acestea, subvenţia în agricultură e şi ea o măsură care a venit odată cu statutul nostru de membri ai Uniunii Europene. Eu m-aş gândi aşa: de mâine nu mai suntem membri UE. Se taie subvenţia”, mai spune Grindeanu.
El admite că nu toate lucrurile sunt perfecte în UE, adăugând că „balanţa e clar înclinată spre pozitiv”, arătând că România a primit de trei ori mai mulţi bani de la UE decât a cotizat la bugetul Uniunii.
Un sondaj Avangarde făcut public recent plasează AUR pe locul al treilea în intenţiile de vot pentru alegerile europarlamentare, cu 19%, iar partidul Dianei Şoşoacă ar obţine 8%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.