Preşedintele demisionar al PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni seara, la finalul şedinţei conducerii centrale cu liderii organizaţiilor care au avut rezultate peste media naţională la alegeri, că decizia privind conducerea interimară până la congres va fi stabilită marţi prin votul Biroului Politic Naţional (BPN).
”Discuţia fost una informală, cu liderii organizaţiilor care au luat scoruri peste media pe ţară. Nu-i o decizie, nu-i o discuţie în urma căreia să se ia decizii oficiale. S-a ajuns însă la o concluzie şi anume că pentru poziţiile care s-au vacantat şi pentru interimat va fi o regulă pe care o s-o respectăm: meritocraţia în partid şi cei care au obţinut rezultate, aceia vor fi în opinia mea propuneri corecte pentru funcţiile interimare pe care şi eu şi Ilie Bolojan şi alţi colegi le-am eliberat. Mâine veţi vedea care sunt aceste propuneri pe care le vom face BPN şi sper ca ele să fie bine primite. Discuţia a fost una cât se poate de deschisă, una consensuală şi mâine vor afla, înaintea dumneavoastră, colegii mei”, a declarat Alina Goghiu.
Liderii de organizaţii PNL care au obţinut rezultate peste media naţională a partidului la alegerile parlamentare au fost convocaţi la o şedinţă luni seara, la ora 18.00, la sediul central al formaţiunii. Şedinţa a durat circa două ore şi jumătate.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astfel, au venit în Capitală pentru a lua o decizie referitor la conducerea de moment a PNL liderii din Arad, Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ilfov, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Diaspora.
Potrivit unor surse liberale, şefii organizaţiilor cu scoruri mai mari au opinii divergente în ce priveşte conducerea interimară a partidului. Astfel, unii vor ca Alina Gorghiu şi Ilie Bolojan să-şi exercite atribuţiile până la Congresul de la începutul lui 2017, în timp ce alţii vor numirea unei alte echipe de conducere,printre numele vehiculate în partid fiind şi cel al Ralucăi Turcan.
Reuniunea este una informală, decizia oficială privind conducerea partidului va fi luată marţi, în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL.
Alina Gorghiu a anunţat, luni, că, urmare a rezultatului de la alegerile parlamentare, îşi depune mandatul de la şefia PNL.
Şi secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a demisionat, luni, din funcţie, după rezultatele slabe de la alegerile parlamentare. De asemenea, liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a renunţat la rândul său la funcţie, potrivit unor surse liberale. Şi Adriana Săftoiu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.