Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a scris duminică, pe contul său de Facebook, că Mihai Chirica a fost exclus din PSD pentru că „el s-a cerut de mult afară”, iar „în paranoia sa a ajuns să se confunde cu PSD, să creadă că PSD este el, că el este creatorul PSD”. Nichita mai spune că Mihai Chirica s-a îndepărtat de electoratul tradiţional al partidului, iar acum urmăreşte „păcălirea tinerilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Natura umană nu încetează să mă surprindă! Capacitatea de disimulare, de transformare, de victimizare pe care o au unii oameni este de-a dreptul spectaculoasă! Am urmărit şi eu ultimele evenimente din politica ieşeană. PSD Iaşi a decis excluderea din partid a primarului Mihai Chirica şi a acoliţilor săi, Sorin Iacoban, personaj care nu a reuşit să conteze niciodată atât cât şi-ar fi dorit, şi Gabriel Harabagiu, un „no name” până în momentul în care, pe baza prieteniilor sale cu „sistemul”, a fost susţinut de Chirica să devină viceprimar. Am văzut figurile spăşite, de victime, cu care au ieşit Chirica, Harabagiu şi Iacoban din şedinţa în care s-a votat excluderea. Şi, sincer, nu înţeleg... chiar nu se aşteptau ca, la un moment dat, să apară şi un răspuns la acţiunile lor?! Cât de naiv, cât de imatur politic trebuie să fii să crezi că te poţi comporta la nesfârşit ca un copil răsfăţat?!”, a scris Gheorghe Nichita pe contul său de Facebook.

El spune că excluderea lui Mihai Chirica din PSD “a fost doar o chestiune de timp”, deoarece acesta nu „şi-a asumat niciodată statutul de membru PSD”. Nichita consideră că actualul primar al Iaşiului, după ce a căştigat alegerile, s-a confruntat cu PSD crezând că el este PSD, iar asta „l-a îngropat politic”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Pentru Mihai Chirica excluderea din partid a fost doar o chestiune de timp. El s-a cerut de mult afară! Chirica nu şi-a asumat niciodată statutul de membru PSD; în mintea lui a candidat ca independent, doar susţinut de social-democraţi. După câştigarea alegerilor, s-a dezis ce cei care l-au ajutat şi, mai mult, în paranoia sa a ajuns să se confunde cu PSD, să creadă că PSD este el, că el este creatorul PSD. Pe Chirica, această autosuficienţă l-a îngropat politic; pentru el, orice funcţie este prea mică, nu este nimeni mai puternic ca el”, continuă el.

De asemenea, Nichita afirmă că Mihai Chirica, „din cauza ego-ului său, izolează Iaşiul, victimizându-se pe sine” şi încearcă să păcălească tinerii, după ce a abandonat electoratul tradiţional al PSD.

„Nu a înţeles că în PSD sunt foarte mulţi oameni cu experienţă, buni profesionişti, oameni care cred în ideologia social-democrată, oameni pe care nu poţi să îi foloseşti şi apoi să îi arunci la coşul de gunoi! Din cauza ego-ului său, Chirica izolează Iaşiul, victimizându-se pe sine. A abandonat electoratul tradiţional al PSD, iar acum toate demersurile sale sunt exerciţii de imagine ce urmăresc doar păcălirea tinerilor. A atacat guvernul PSD şi pe Dragnea pentru a câştiga simpatia tinerilor de dreapta; nu din convingere, ci doar pentru imagine, pentru că „dă bine” la tineri să fii împotriva „comuniştilor” PSD-işti; aşa l-au învăţat pe el sfătuitorii”, mai susţine Gheorghe Nichita.

El spune şi că Liviu Dragnea a greşit când l-a nominalizat pe Chirica candidat la primăria din Iaşi, susţinând că fără PSD nu ar fi câştigat alegerile, iar din cauza politicii actualului primar, cei care vor pierde sunt ieşenii.

„Dragnea a greşit punându-l pe Chirica să candideze la Iaşi; în loc să aleagă un om cu personalitate a ales un oportunist slugarnic; Dragnea a ales un „yesman”... i-a fost mai comod! Chirica s-a dezis rapid de Dragnea, dar fără susţinerea lui nu ar fi fost candidatul PSD Iaşi pentru Primărie! Iar „pe persoană fizică”, nici măcar „magnificul” Chirică nu ar fi câştigat alegerile împotriva PSD, la Iaşi!  Din păcate, din politica pe care o duce Mihai Chirica, cei care vor pierde sunt ieşenii!”, a continuat el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.