Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat, joi, că Guvernul României a decis înfiinţarea Grupului Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi. În fiecare judeţ şi sector al Capitalei, se formează un astfel de grup, cu specialişti în asistenţă socială, inspectori şcolari, inspectori sanitari şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse stabileşte, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educatiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, procedura pentru înregistrarea, tranzitul, şederea si protecţia acestor copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Criza umanitară de la graniţa României ne obligă să luăm decizii clare pentru protecţia copiilor fugiţi din calea bombelor!  Au fost adoptate, la propunerea noastră, măsuri noi pentru de sprijin pentru orfanii care vin din Ucraina , dar şi pentru copiii care ajung în România neînsoţiţi de părinţi”, a scris Gabriela Firea pe Facebook. 
 
Ministrul Familiei anunţă că ”Guvernul României a decis înfiinţarea Grupului Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi. În fiecare judeţ şi sector al Capitalei, se formează un astfel de grup, cu specialişti în asistenţă socială, inspectori şcolari, inspectori sanitari şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale”.
 
Grupul Operativ identifică cea mai bună soluţie de protecţie pentru fiecare copil neînsoţit care intră în România.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Firea mai spune că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse stabileşte, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educatiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, procedura pentru înregistrarea, tranzitul, şederea si protecţia acestor copii. Trebuie să ştim în fiecare clipă unde se află fiecare copil neînsoţit şi cine îl are în grijă.
 
”Ne-am asigurat că direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protectia copilului au suficienţi angajaţi specializaţi pentru a îngriji copiii fără părinţi din Ucraina, unii dintre ei cu probleme de sănătate, fără a-i neglija pe copiii români pe care-i au deja în grijă. Direcţiile judeţene pot angaja de urgenţă, fără concurs, asistenţi sociali care să se îngrijească de aceşti copii refugiaţi”, a arătat ea. 
 
Potrivit Gabrielei Firea, ”copiii care ajung neînsoţiţi în România din cauza războiului din Ucraina beneficiază de protecţie la fel ca orice alt copil”.
 
”Ultima grijă a autorităţilor locale, care duc acum greul, trebuie să fie banii. Ne-am asigurat că sunt resurse guvernamentale pentru toate cheltuielile făcute de primării şi consilii judeţene pentru a le asigura copiilor refugiaţi condiţii normale de viaţa. Copiii nu au nici o vină în această luptă, dar traumele din aceste zile le-ar putea marca întreaga viaţă. Depinde doar de noi să le oferim linişte, protecţie si căldură sufletească”, mai spune Gabriela Firea. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.