Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat, luni, că s-a externat după ultima intervenţie chirurgicală şi a ajuns acasă la familie. Firea a transmis mulţumiri echipei de la Spitalul Cantacuzino care a operat-o şi precizează că va reveni la Primărie după o perioadă de recuperare.
”Nicăieri nu e mai bine ca acasă!!! După o astfel de încercare, cum e cea prin care am trecut eu, când întoarcerea la viaţa obişnuită e ca o nouă şansă, ierarhia lucrurilor care contează cu adevărat se schimbă dramatic. Sunt, aşadar, după o perioadă de incertitudini, pe drumul cel bun către vindecare şi dornică să mă întorc la viaţa normală. Primul pas a fost făcut, mă aflu în mijlocul familiei, alături de soţul meu Florin, care mi-a fost sprijin şi izvor de energie în toată această perioadă de spitalizare, de năzdrăvanii mezini Zian şi de David, dar şi de mama, surorile şi fratele meu, de cumnaţi, de copiii nostri mari, de prietenii dragi”, a scris, luni, pe Facebook, Gabriela Firea.
Aceasta le-a mulţumit medicilor şi personalului de la Spitalul Cantacuzino care au ajutat-o să treacă cu bine, fără probleme, peste o afecţiune deloc simplă sau banală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Gândurile mele de pretuire se vor îndrepta mereu către Conf. Dr. Iulian Brezean, doctor în ştiinţe medicale, managerul spitalului şi şeful echipei de chirurgi care m-a operat, directorul medical Dr. Sorin Petrea - medic primar chirurgie generala, Dr. Eduard Catrina - medic primar chirurgie generală, Sef Sectie, Dr. Mihaela Vîlcu- medic primar chirurgie generală şi Dr. Iulia Grigore - medic specialist ATI. Sunt convinsa că dedicarea şi profesionalismul lor nu reprezintă o excepţie, ci regula în sistemul românesc de sănătate. Am această confirmare inclusiv de la reputaţii specialişti din Londra care m-au consultat, înainte de operaţia finală, şi care mi-au spus că ar procedat la fel ca echipa din România”, a mai scris Firea.
Aceasta a precizat că, după o perioadă de recuperare post-operatorie, va reveni la Primărie.
”Urmează o perioadă grea, aşa cum este întotdeauna în preajma alegerilor, cu o puternică încărcătură negativă, dar am convingerea că sinceritatea şi bunele intenţii cu care eu şi echipa mea luptăm pentru bucureşteni vor prevala în faţa atacurilor nedrepte şi ipocrite cu care sunt bombardată zilnic, din partea Opoziţiei. Nu mor caii când vor câinii, da?”, a mai scris Firea.
Firea a postat şi fotografii în care apare alături de soţul său şi de copii, dar şi alături de medici şi personal medical de la Spitalul Cantacuzino.
În 29 iunie, Gabriela Firea anunţa că a trecut cu bine de ultima intervenţie chirurgicală pentru remedierea unei afecţiuni a colonului, că totul a decurs fără niciun fel de complicaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.