Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, susţine, după ce Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO, că Ministerul pe care-l conduce va beneficia direct de pe urma succesului diplomatic al României. ”Aştept cu nerăbdare să lucrez cu domnul Mircea Geoană pentru îndeplinirea misiunilor ce ne revin în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat Leş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am primit cu deosebită bucurie vestea numirii dlui Mircea Geoană în poziţia de Secretar general adjunct al NATO. Este probabil cea mai înaltă poziţie deţinută de un român într-o organizaţie internaţională, iar Ministerul Apărării Naţionale va beneficia direct de pe urma acestui succes diplomatic al României”, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Apărării Naţionale.

Gabriel Leş spune că aşteaptă ”cu nerăbdare” să lucreze cu Mircea Geoană.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Aştept cu nerăbdare să lucrez cu domnul Mircea Geoană pentru îndeplinirea misiunilor ce ne revin în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”, a mai spus Gabriel Leş.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat, miercuri, că Mircea Geoană va fi următorul secretar general adjunct, urmând a-şi prelua portofoliul la jumătatea lunii octombrie. ”Este un avocat ferm al legăturii transatlantice”, a spus Stoltenberg despre Geoană, anunţând că este primul român care deţine această funcţie.

La rândul său, Mircea Geoană s-a arătat mândru de această numire şi a precizat că este ”o uriaşă provocare şi o oportunitate”. ”Reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importantei contribuţii a României în cadrul NATO”, a spus Geoană.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.