O fotografie în care apare premierul Ludvic Orban cu ţigaraaprinsă în mână şi mai mulţi miniştri care au în mână pahare sau ţigări este distribuită intens pe Facebook. Fotografia a fost făcută într-unul dintre birourile de la Guvern, iar cele mai multe comentarii ale utilizatorilor sunt negative.
În fotografie apare premierul Ludovic Orban, aşezat pe scaun lângă o masă, având ţigara aprinsă. În faţă are un pahar cu ceea ce pare a fi bere.
De asemenea, este la masă vicepreimierul Raluca Turcan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În încăpere mai sunt ministrul Bogdan Aurescu, care are în mână un trabuc, ministrul Virgil Popescu care are un pahar cu băutură în mână, dar şi ministrul Lucian Bode.
Din fotografie se vede clar că cel puţin o persoană mai este în încăpere.
Fotografia a fost intens distribuită pe Facebook, majoritatea comentariilor fiind critice.
Fotografia a dat motiv de critică şi multor politicieni.
”Porunca 1 - Să purtaţi masca în locuri închise!
Porunca a 2 a - să păstraţi distanţă socială!
Porunca a 3 a - să nu fumaţi în instituţîi publice!
Porunca a 4 a - să nu spui că nu ai bani de alocaţii pentru copii în timp ce tu bei un whiskey care costă cât alocaţia pe 6 luni
Porunca a 5 a - să nu nu spui că nu ai bani de pensii când fumezi cigars care costă cât pensia pentru o lună
Porunca a 6 a - poţi să faci ce vrei tu la Guvern pentru că acolo te-a pus Iohannis şi nu poporul/ deci batjocoreşte-i cât vrei că nu contează/ toate regulile sunt pentru “fraierii” de români nu pentru Echipa PNL
Porunca a 7 a - să ieşi să spui că whiskey şi cigar sunt rămase de la PSD şi ei doar distrugeau «ciumă roşie»
Porunca a 8, 9, 10 a - dacă îi mai votaţi pe aceşti oameni înseamnă că vă place să fiţi trataţi aşa!!!
Am întrebat şi eu foştii colaboratori de la Guvern ce făceau în acel birou şi la ce se uitau (cunosc biroul acela de la Etajul 1) - am aflat răspunsul : se uitau la televizor şi ascultau pentru că era Victor Ponta la RTV! Serios, a scris Ponta pe Facebook.
La rândul său, eugen Teodorovici cere demisia premierului.
”Asta se întâmplă în biroul prim-ministrului României‼ Ţara arde şi PNL-iştii ... Asta fac “liberalii” la guvernare‼ (...) Orban şi gaşca lui de hoţi şi trădători de ţară fumează, consumă băuturi alcoolice şi îşi ghiftuiesc burdihanele, culmea ... în birourile instituţiilor publice pe care le conduc‼ RUŞINE ORBAN, RUŞINE PNL‼ DEMISIA‼”, a scris Teodorovici pe Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.